Producătorul român Lăptăria cu Caimac atrage 3 milioane de euro printr-un plasament privat de obligațiuni

Agroserv Măriuța SA, compania care deține brandul Lăptăria cu Caimac, a încheiat un plasament privat de obligațiuni prin care a atras 3 milioane euro, cu scadență în 2025 și la o dobândă de 5,25%. Obligațiunile vor fi listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare de la Bursa de Valori București. Lăptăria cu Caimac este primul business cu activitate în sectorul lactate care listează obligațiuni pe piața AeRO a BVB.

În cadrul plasamentului privat, compania a oferit spre vânzare 20.000 de obligațiuni negarantate și neconvertibile în acțiuni, cu o valoare nominală de 100 de euro, oferta fiind adresată unui număr de până la 150 investitori.

Plasamentul a fost suprasubscris, iar oferta a fost suplimentată, atrăgând în total 3 milioane euro la o dobândă de 5,25%, reprezentând cel mai mic cost de finanțare obținut în 2020 la oferte de obligațiuni similare. La plasament au subscris 94 de investitori, atât persoane fizice, cât și investitori instituționali.

BT Capital Partners (BTCP), divizia de investment banking și piețe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, a fost Intermediar și Consultant Autorizat al operaţiunii. BTCP a intermediat începând cu 2019 şapte emisiuni de obligațiuni corporative și trei tranzacții de fuziuni și achiziții în valoare de peste 300 de milioane de euro.

Adrian Cocan, Manager de proiect al Lăptăriei cu Caimac, afirmă: “Odată cu această etapă în dezvoltarea business-ului nostru am putut vedea un interes ridicat din partea investitorilor. Încă de la deschiderea plasamentului privat, totul a mers foarte bine şi oferta a fost suprasubscrisă, iar asta nu poate decât să ne bucure. Acesta este un pas important pentru proiectele pe care vrem să le desfășurăm în perioada următoare, iar reacția primită din partea investitorilor ne face să ne gândim la posibilitatea de a creiona un drum către finanțări viitoare prin piața de capital.”

Continuarea articolului pe Startupcafe.ro


vezi și…

Sorin Cîmpeanu, USAMV București: Piața din România trebuie să ceară ceea ce este nevoie

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim