Adrian Oros la BucharestFoodSummit: De 1 decembrie semnăm două programe importante în valoare de peste 7 mld. euro

Ministrul Agriculturii Adrian Oros a anunțat la BucharestFoodSummit că în data de 1 decembrie vor fi semnate două programe importante pentru agricultura românească, finanțate din programul național de reziliență și relansare economică.

Este vorba de alocarea unei sume de 750 milioane de euro pentru crearea unei rețele naționale de preluare, depozitare, procesare, distribuție și promovare a produselor românești, dar și de programul privind infrastructura de gestionare a apei, care va dispune de o alocare de 6,5 mld. euro.

Adrian Oros„Vrem să le semnăm la 1 decembrie și la anul să ne apucăm de treabă, sunt doar șase ani în care banii trebuie cheltuiți, făcută proiectarea și realizată execuția, astfel încât pentru cele două mari provocări și probleme importante ale agriculturii – gestionarea apei și produselor românești să utilizăm acești bani, care nu afectează sumele care vin prin plăți directe sau banii pentru dezvoltare rurală”, a declarat Adrian Oros.

Într-o primă fază, în fiecare regiune de dezvoltare va fi construit un depozit logistic foarte mare cu toate facilitățile, astfel încât el să fie legat cu tot ceea ce există în zonă, iar cei care sunt acum pe piață și vor vrea să – și valorifice produsele prin această rețea vor putea să o facă, susține Oros.
Ministrul a mai făcut referire la proiectele care vor fi continuate, dar și la sprijinul consistent de care vor beneficia cooperativele agricole în viitor. El a răspuns astfel întrebărilor venite din partea fermierilor prezenți la eveniment care vor să știe ce fonduri ar putea să acceseze în viitor pentru a-și dezvolta afacerea.

„Agricultura românească are câteva priorități care trebuie finanțate consistent, multe dintre ele vin din trecut, vrem să le continuăm, eventual o să creștem alocarea financiară și vom aloca mult – 430 milioane de euro pentru facilități de depozitare și procesare. O să încercăm să încurajăm cooperativele care vor avea un sprijin mai mare proporțional, dar și zonele cu restrângeri naturale, oferim un spor de 10%, astfel încât în acele zone să avem unități de depozitare, de procesare pentru produsele și producțiile din zonele unde de regulă producțiile sunt mai mici, dar mai valoroase din punct de vedere alimentar, mai aproape de ce se dorește acum prin acest green-deal” , a precizat Oros.

Un program important este și cel privind pentru instalarea tinerilor fermieri, care va avea la dispoziție 520 milioane de euro, noutatea fiind că oficialii de la Bruxelles au acceptat majorarea cuantumului pentru fiecare proiect în parte până la 100.000 euro, față de 50.000 euro, în prezent.


BucharestFoodSummit.ro, Ediția a III-a: 21 septembrie – 19 noiembrie 2020 a continuat joi, 11 noiembrie, la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București cu o nouă conferință: „Finanțarea economiei și agribusiness-ului românesc”, un subiect generos, care a generat discuții aprinse în rândul celor prezenți. Dacă fermierii s-au plâns de dobânzile mari și accesul dificil la finanțare, bancherii au promis mai mulți bani și mai puțină birocrație, în timp ce autoritățile au anunțat programe și soluții noi pentru sectorul agroalimentar.

Conferința a fost moderată de Gabriel Biriș, Partener Fondator, Casa de Avocatură Biriș-Goran, Nicolae Badea, președinte Computerland România, iar co-moderatori au fost Bogdan Popovici, BucharestFoodSummit și Leontin Dinulescu, BucharestFoodSummit.

La eveniment au fost prezenți Sorin Mihai Cîmpeanu, Rector, USAMV Bucuresti, László Borbély, Consilier de Stat, Cabinetul Primului Ministru, Adrian Pintea, Director general, APIA, Cosmin Cristian, Director general adjunct, FNGCIMM, Nicu Vasile, șeful LAPAR, Alexandru Baciu, Antreprenor Ferma Baciu, Ramona Ivan, Director, Directia Relatii cu Institutii Nationale si Internationale, CEC Bank, fostul premier Petre Roman, Varujan Pambuccian, Deputat, Comisia pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor ș.a.

Sponsorii evenimentului: Sponsor Gold – Computerland România, Exclusive Pure Water Partner – Aqua Carpatica, Wine Partner – Domeniile Sâmburești.

Partenerii evenimentului: CEC Bank, Casa de Avocatură Biriș-Goran, EximBank, Domeniile Urlați, USAMV Bucuresti, ASAS, ASPES, ASE, HORA, FIHR, AFR.

Partenerii media: FoodBiz, #RomâniaFuncționează, Agrostandard, Lumea Banilor, EVZ, TVRi și Economistul.

Seria de conferințe BucharestFoodSummit este în plină desfășurare, iar următorul eveniment va avea loc pe data de 19 noiembrie.

Am intrat în linie dreaptă și vă așteptăm la Ediția a IV-a FoodIntelForum.ro, care va avea loc în perioada 13 aprilie – 25 mai 2021 (Finanțare, integrare, uragan tehnologic).


vezi și…

Sorin Cîmpeanu, USAMV București: Piața din România trebuie să ceară ceea ce este nevoie

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim