LaDoiPași – cel mai extins retailer local
În aproape un an și jumătate, lanțul de magazine în franciză LaDoiPași și-a dublat numărul de magazine, ajungând astfel la 1400 de magazine.
„Anul acesta am investit, ca şi până acum, în extinderea reţelei LaDoiPaşi, fiind unul dintre principalii piloni de creştere pentru Metro România. Ne-am extins pe întreg teritoriul ţării, în zone urbane, dar şi rurale şi avem 38% magazine poziţionate în sudul ţării, 35% în nord, respectiv 27% în vest“, spune Adrian Ariciu, CEO al Metro Cash&Carry România.
Reţeaua LaDoiPaşi a fost lansată în 2012 de Metro Cash&Carry ca o soluţie pentru hemoragia din comerţul tradiţional care pierdea – şi încă pierde – câteva mii de unităţi an de an.
Această reţea LaDoiPaşi nu este deţinută de grupul german, ci de antreprenori români parteneri în franciză ai Metro. Nemţii sunt activi direct pe formatul de cash&carry care nu se adresează tradiţional clientului final, ci revânzătorilor (micilor comercianţi) şi companiilor din HoReCa.
„Avem în prezent un total de 1.400 de magazine (sub umbrela LaDoiPaşi – n.red.), suntem un partener pentru antreprenorii locali şi împreună construim businessuri de durată. Iar planul este ca, până în 2023, să ajungem la 2.000 de magazine la nivel naţional.“
Reţeaua de magazine în franciză LaDoiPaşi, lansată de Metro, a devenit astfel cel mai extins retailer local, depăşind Profi, care la rândul său se apropie de acelaşi prag de 1.400 de magazine. În circa un an şi jumătate, lanţul de magazine în franciză aproape şi-a dublat numărul de unităţi.
În ceea ce priveşte numărul de magazine Metro, el a rămas acelaşi, la 30 de unităţi cash&carry.
Continuarea articolului pe Businessmagazin.ro
Editat de Ana Daniela Eftimie

Comentariile sunt închise