COCERAL – Prognoză optimistă pentru cereale în 2021

În prima sa prognoză pentru 2021, COCERAL estimează producţia totală de cereale din statele UE-27 + Marea Britanie la 307,4 milioane tone, în creştere faţă de cele 295,7 milioane tone recoltate anul trecut. În România sunt aşteptate creşteri importante ale producţiei de grâu, porumb, rapiţă şi floarea soarelui.

COCERAL apreciază că anul acesta fermierii români vor obţine 8,508 milioane tone de grâu (2,075 milioane ha semănate în toamnă), faţă cele numai 6,353 milioane tone înregistrate anul trecut (1,925 milioane ha). Producţia de orz aşteptată va ajunge la 1,406 milioane tone, conform previziunilor COCERAL, faţă de 1,091 milioane tone realizate anul trecut. Suprafaţa cultivată cu orz fiind sensibil egală: 375 mii ha în 2020 faţă de 380 mii ha în 2021.

Creştere importantă se aşteaptă şi pentru producţia de porumb, până la 11,7 milioane tone, faţă de 9,528 milioane tone în 2020, de pe aproximativ aceeaşi suprafaţă 2,6 milioane ha în 2021 faţă de 2,575 milioane ha anul trecut.

Dacă se vor realiza previziunile COCERAL, atunci şi producţia de oleaginoase a României va cunoaşte creşteri importante. Astfel, pentru rapiţă este estimată o recoltă de 910 mii tone (350 mii ha, suprafaţă cultivată), faţă de 713 mii tone cât s-au realizat anul trecut, de pe 310 mii ha.

O creştere de aproape 10% se aşteaptă şi la floarea soarelui, a cărei producţie va ajunge până la 2,405 milioane tone (de pe 1,145 milioane ha), faţă de 2,213 milioane tone înregistrate în 2020. De asemenea, recolta prognozată pentru soia ar urma să ajungă la 410 mii tone (195 mii ha), faţă de 240 mii tone (150 mii ha) realizate anul trecut.

COCERAL se aşteaptă la creşteri ale producţiei şi pentru ovăz (386 mii tone faţă de 232 mii tone în 2020), triticale şi sorg.

COCERAL se așteaptă ca producția de grâu (cu excepția grâului durum) să ajungă la 143,0 milioane tone, de la 127,9 milioane tone cât s-a realizat anul trecut, în special datorită creşterii suprafeţelor şi a randamentelor estimate mai mari în Franța, Germania, Marea Britanie și statele balcanice, acolo unde condiţiile meteorologice au afectat negativ culturile din 2020.

Continuarea articolului pe AgroInfo.ro

Editat de Cristian Florin Popescu


Vezi și…În 2020 a scăzut producția națională de cartofi

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim