Liceele agricole se modernizează. Premieră la Drăgășani 

Intrat într-un con de umbră nemeritat de ani de zile, învățământul tehnologic, iar cel agricol, în mod special, din România încearcă acum să iasă la lumină și să se familiarizeze cu noile tendințe în tehnologie.

La Drăgășani, în Vâlcea, la Liceul Tehnologic Brătianu, unde învață circa 1.000 de elevi, au fost achiziționate utilaje pentru vie cu bani de la stat, o premieră pentru ultimele decenii.

Directorul liceului, Tiberiu Vătafu, recunoaște că din 2009 de când ocupă această funcție, nu s-a cumpărat nimic pentru dotarea unității. “Dacă nu ai ceva modern, cum să-l atragi pe tânăr?!”, se întreabă directorul.

Din păcate, este o situație cu care ne întâlnim nu doar aici, ci peste tot în țară pe unde astfel de licee au reușit să supraviețuiască. Ori cu tehnologie din secolul trecut, materie depășită din multe puncte de vedere și cu tot mai puțini elevi, este lesne de înțeles starea janică în care se află multe dintre ele în prezent și de ce nu reușesc să asigure necesarul de specialiști de care agribusiness-ul românsc are atâta nevoie.

Bani de la buget

Vestea bună este că acuml liceele agricole au primit ceva bani și încearcă să recupereze rămânerea în urmă. Este vorba de un program în valoare de 10 milioane lei derulat de Ministerul Agriculturii pentru susținerea unui număr de 56 de liceee, cu profil preponderent agricol.

“Prima tranșă a fost de 175.000 lei, am cumpărat deja utilajele: un tractor, o remorcuță, tocătoare de iarbă, o instalație de stropit și o grapă pentru vie, ținând cont că avem două hectare de vie. Mai avem 369.000 lei în cont și urmează să facem o licitație pentru a cumpăra utilaje agricole de cultură mare. Consiliul de administrație al școlii stabilește ce utilaje cumpărăm, în funcție de necesitățile și de raportul făcut de inginerii noștri” ne-a declarat Tiberiu Vătafu, directorul liceului tehnologic Br[tianu din Drăgășani.

În cadrul liceului există și câteva clase pentru elevii care vor să se specializeze în industria alimentară sau agricultură, atât la zi, cât și la seral, precum și o școală profesională, cu specializarea mecanică agricolă și horticultură cu 24 de locuri. Directorul spune că are în plan să readucă la viață ferma zootehnică anul viitor, dar și un parteneriat cu o cramă din zonă, astfel încât elevii să poată să pună în practică ceea ce învață la cursuri.

Ministru Agriculturii Adrian Oros, însoțit de o delegație care a inclus secretari de stat și directori din minister, a vizitat, joi, mai multe investiții din județul Vâlcea, dar și liceul din Drăgașani.

Liceele agricoleCu această ocazie, oficialul român a anunțat și fonduri de 70 milioane euro pentru invatamant, inclusiv învățământ agricol dual – liceele agricole, care vor veni în România prin Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR).

Colaborare Agrostandard


 

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim