Cercetătorul Costel Vînătoru: Suntem într-o economie de piață tribală
Cercetătorul Costel Vînătoru de la Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Legumicolă de la Buzău susține că atât timp cât producătorii de legume nu se vor organiza și nici nu va exista o planificare a producției la nivel central, nu putem vorbi de o economie de piață în adevăratul sens al cuvântului, iar legumicultura românească n-are nicio șansă să devină rentabilă.
“Cred că deranjez dacă spun adevărul, suntem într-o economie de piață tribală, ceea ce îi dejavantajează foarte mult pe producătorii noștri. Atât timp cât nu suntem organizați și nu avem o planificare la nivel central, nu se poate vorbi de producții echilibrate, astfel încât să fie obținut un preț bun și contracte ferme, iar aceasta face ca prețurile să nu fie pe placul cutivatorilor, adică să nu înregistreze profituri”, a declarat pentru FoodBiz Costel Vînătoru.
El a vorbit și despre practicile unor comercianți care aduc marfă din import sub brand românesc de obicei înainte ca marfa autohtonă să iasă pe piață. Ori în momentul când producția locală ajunge la vânzare, piața este deja invadată cu produse de import, iar prețurile pur și simplu se prăbușesc.
“Ați văzut excesul de producție la pepeni, acolo sunt două mari probleme, suprafețe mai mari decât consumul pe parcursul perioadei respective. Au fost importuri masive înainte de a apărea producția românească și oarecum mascate sub brand românesc, chipurile că sunt pepeni din România, ceea ce a făcut ca în momentul în care cultivatorii au ieșit pe piață cu adevărata producție românească, prețul să cadă. Din cauza lipsei capacităților de depozitare și procesare, cultivatorul este nevoit să vândă cu un preț mic și fără eficiență economică”, a mai spus Vînătoru.
2021 este cel mai prost an din ultimele trei decenii pentru legumicultorii locali, după cum au anunțat patronatele din sector.
Nu doar că mulți producători au fost nevoiți să vândă marfa la prețuri foarte mici, au fost înregistrate chiar și cazuri în care n-au reușit să scape de ea nici măcar gratis.
Citește și – #RomâniaFuncționează: Costel Vînătoru nu vrea să audă de roșia hrănită cu „perfuzia” la…

Comentariile sunt închise