Petre Roman – e posibil să avem secetă peste 10, 20 ani sau mâine
Fostul premier Petre Roman, membru al Clubului de la Madrid, atrage atenția că în următorii 10-20 de ani, este foarte posibil ca în această parte a Europei să se înregisteze secete foarte puternice, așa cum s-a mai întâmplat de-a lungul timpului, după cum arată studiile hidrologice și meteorologice.
În opinia lui, gestiunea apei în România nu se poate face altfel decât prin cogestiunea stat – fermier.
“Studiile hidrologice și meteorologice din ultimii ani arată că în următorii zece – douăzeci de ani în partea aceasta de Europă tendința este să fim sub impactul unor secete destul de dure, cum au mai fost. Teritoriul României primește anual o cantitate de apă din precipitații mică în raport cu alte țări, cu mult sub media europeană, este o realitate fizică completă pe care nu avem cum să o depășim decât prin acumulare. Nu numai că apa este puțină, are și o distribuție în timp foarte inegală, când este prea multă, când prea puțină, deci secete, ceea ce este un mare dezavantaj”, a declarat Petre Roman la BucharestFoodSummit.
El a dat și un exemplu în acest sens: în 2002, în luna mai, o lună de inundații, mai ales pe Dunăre, fluviul a înregistrat cel mai mic debit de când există înregistrări de 140 ani.
“Impredictibilitatea hidrologică face ca un asemenea fenomen să poată să se întâmple peste 10, 20 ani sau mâine”, a mai afirmat Petre Roman.
Citește și – Seceta din 2020 a redus valoarea producției agricole cu 15%
Comentariile sunt închise