România va livra ulei de floarea soarelui și făină Iordaniei

În cadrul vizitei efectuate în Iordania, ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu s-a întâlnit cu ministrul Industriei, Comerțului și Aprovizionării, Yousef Mahmoud Al Shamali.

Discuțiile au vizat impulsionarea schimburilor comerciale, ministerul iordanian al Industriei, Comerțului și Aprovizionării organizând periodic licitații pentru importuri de grâu și orz, în funcție de cererea de pe piața internă, întrucât calitatea grâului românesc este foarte apreciată și respectă standardele solicitate de autoritățile iordaniene.

”Situația internațională impune îmbunătățirea dialogului direct între țările cu puternice relații comerciale, așa cum sunt cele dintre România și Iordania. Noile provocări creează și noi oportunități, iar România poate deveni un bun furnizor de ulei de floarea soarelui și de făină de grâu pentru poporul iordanian. Creșterea capacităților de procesare a semințelor de floarea soarelui în România poate suplini cantitățile de ulei furnizat în trecut de Ucraina către Iordania. Avem un parteneriat stabil ce poate fi dezvoltat în viitor prin cooperarea directă dintre producătorii noștri agricoli”, a declarat Adrian Chesnoiu.

De asemenea, ministrul Chesnoiu a vizitat două fabrici de îngrășăminte care folosesc tehnologii inovatoare, unde a purtat discuții cu reprezentanții conducerilor companiilor, principala temă fiind schimbul comercial ce se poate realiza între cele două state, România și Iordania.

”Piața fertilizanților a fost puternic afectată de creșterile de prețuri pentru gazele naturale și căutăm soluții pentru a echilibra situația. Dacă în acest an, peste două treimi din necesarul de îngrășăminte a fost asigurat, pentru anul agricol viitor trebuie să luăm toate măsurile pentru a nu ne confrunta cu o lipsă de îngrășăminte pe piața din România. Ne dorim o colaborare cu producătorii de fertilizanți din Iordania pentru a asigura fermierilor români acces la îngrășăminte la prețuri cât mai accesibile”a spus ministrul Chesnoiu.

La finalul vizitei sale în Iordania, ministrul Agricuturii a avut o întâlnire cu importatori iordanieni de animale, dar și alți oameni de afaceri interesați să investească în România.

În perioada 29 martie – 2 aprilie 2022, o delegație condusă de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a efectuat o vizită oficială în Regatul Hașemit al Iordaniei, în scopul consolidării și creșterii schimburilor comerciale de produse agricole dintre România și Iordania.

România este principalul furnizor de grâu și ovine în Regatul Hașemit al Iordaniei. Totodată, în perioada 2019 – 2020, Regatul Hașemit al Iordaniei a reprezentat cea de-a 3-a piață de desfacere la nivel internațional pentru produsele agroalimentare românești.


 

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim