Fershful by Emag vizează o cotă de piață de 10%

eMAG, cel mai mare jucător din retailul online din România, dorește ca proiectul Freshful să aibă o cotă de piață de 5% în 5 ani, iar în 10 ani de 10%.

Cota de piață e raportată la tot comerțul alimentar, fiind estimat astăzi la 25 miliarde de euro de oficialii Freshful.

„Într-un orizont de cinci ani, Freshful țintește să atingă 5% cotă din piață totală a produselor alimentare, estimată azi la 25 de miliarde de euro, iar în 10 ani vrea 10%. Înainte de pandemie, valoarea cumpărăturilor online reprezenta sub 1% din achiziția totală de produse alimentare. Există mult potențial de creștere în sectorul de e-Commerce FMCG. Trendul este ireversibil, iar oamenii nu vor renunța la a-și comanda cumpărăturile direct la ușă nici după ce pericolul pandemiei va fi trecut“, spune Anca Leopea, marketing manager Freshful by eMAG.

Proiectul Freshful a fost lansat în octombrie 2021 după o investiție de 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit frigorific propriu. Acest proiect a avut mult de câștigat, mai ales în actualele condiții pandemice. Înaintea pandemiei COVID-19, vânzările virtuale de alimente erau estimate la zeci de milioane de euro, ia acum, ele ajung la circa 250 de milioane de euro anual, cu un trend ascendent.

„În 2022 va continua creșterea spectaculoasă a e-commerce-ului în general și a componentei de food & grocery delivery în particular“, explică executivul Freshful.

Din ce în ce mai multe persoane apelează la cumpărăturile online astfel că încrederea românilor a crescut de la 32% în 2020 la 41% în 2021 conform studiului ”International eCommerce Pulse 2021”

„Gradul de încredere al românilor în magazinele online este mult mai mare decât în țări vecine precum Bulgaria (24%), Serbia (23%) sau Croația (23%), iar asta va determina tot mai multe business-uri să migreze către online, fie complet, fie cu intenția de a-și dezvolta un model tip omnicanal.“

Sursă: Ziarul Financiar

Editor: Alexandra Băncilă


 

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim