O nouă aplicație oferă informații și alerte despre alimente

InfoCons lansează aplicația prin intermediul căruia consumatorii pot afla în timp real informații despre produsele alimentare pe care doresc să le achiziționeze, dar și noile alerte din domeniul agroalimentar și non-alimentar.

Prin aplicația gratuită oferită de InfoCons, consumatorii vor putea să vadă în timp real calitatea produselor agroalimentare și non-alimentare conform standardelor Uniunii Europene. Consumatorii vor putea fi informați despre produsele pe care ar trebui să le evite, care este riscul apreciat și în ce țară a fost emisă alerta respectivă.

Alertele pot fi afișate în limba română sau engleză, în funcție de preferințele utilizatorilor, și sunt prezentate succint și ușor de înțeles.

Prin scanarea codului de bare, aplicația va afișa numerele de urgență județene, naționale și internaționale, alergenii, cantitatea de zahăr, cantitatea de sare, tipurile și numărul de E-uri (aditivi alimentari), calorii, distanța de alergare, mers sau pedalat după consumarea produsului respectiv.

“În contextul informației care abundă, este mai greu de a decela și prioritiza această informație. Când discutăm, însă, despre securitate, siguranță și sănătate, mecanismele europene ajută cetățeanul, în calitate de consumator, să aibă acces la informațiile despre securitatea și siguranța produselor agroalimentare şi non-alimentare de pe teritoriul Uniunii Europene. Aplicația InfoCons este alături de tine şi te ajută să ai în timp real alertele Uniunii Europene de securitate şi siguranță, pentru a fi informat şi pentru a avea acces direct şi nemijlocit la alertele pentru produsele agroalimentare, dar şi non-alimentare identificate ca şi produse periculoase”, a declarat Sorin Mierlea, președintele InfoCons.

Aplicația este disponibilă gratuit pe orice telefon mobil cu sistem de operare iOS, Android și Huawei.

InfoCons este o organizație de protecția consumatorilor, membră în Consumers International și fondatoare a Federatiei Asociațiilor de Consumatori din România.

Editor: Alexandra Băncilă

Sursă: Wall-Street


 

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim