Mihail Coman, ICDP Mărăcineni: Probabil că jumătate din forța de muncă anterioară nu se mai justifică
Mihail Coman, directorul general al Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură (ICDP) Pitești – Mărăcineni, susține că undeva la jumătate din forța de muncă anterioară nu se mai justifică în fermele pomicole moderne – în perioada următoare vor intra pe rod undeva la 9.000 ha, investiții realizate cu ajutorul fondurilor europene.
În ultimii ani s-au realizat investiții importante în ferme pomicole moderne, ceea ce implică tehnologie și mecanizare, efectul find scăderea dramatică a numărului muncitorilor. Evoluția va continua și în anii viitori, când sunt așteptate să intre în producție suprafețe importante.
“Nutriția vine electronic prin GPS, controlăm și putem interveni prin telefon, putem vedea parcelele care suportă stresul hidric și putem interveni, așa vor arăta cele 9.000 ha pe care le așteptăm să intre în producție la ultimul standard din tehnologie. Probabil că jumătate din forța de muncă anterioară nu se mai justifică”, a declarat Mihai Coman în cadru conferinței Noul Val Tech în FoodBiz, desfășurată la USAMV București, sub cupola FoodIntelForum.ro, Ediția a V-a, 5-26 mai 2022.
Nu putem face, însă, abstracție de forța de muncă manuală, mai ales în cazul unor specii precum arbuștii fructiferi, pentru care există un interes mare în piață și care necesită încă mână de lucru destul de importantă. Institutul a găsit și o soluție la această problemă, mai ales că recoltarea este foarte costisitoare.
“Invităm oamenii să recolteze singuri și creăm spații speciale pentru familii, organizăm locuri de joacă, parcare etc. pentru a evita costurile foarte mari cu recoltarea, mai ales la speciile de fructe noi care necesită imediat și procesare”, a mai spus directorul Institutului de la Mărăcineni.
„FoodIntelForum.ro, Ediția a V-a, 5-25 mai 2022” este cel mai important eveniment al primăverii din România din agribusiness, producție alimentară, producție de băuturi, retail și HoReCa.
Evenimentul este organizat de Event Space, în colaborare cu revista FoodBiz, ComputerLand și Profi, alături de Ministerul Agriculturii, Casa de avocatură Biriș – Goran, Carmistin, Metro, Smart Home Development, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) București și ASPES – Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale.

Comentariile sunt închise