Abatoarele din Brazilia, pericol pentru angajatele însărcinate
Rata problemelor de sănătate în rândul angajatelor însărcinate din abatoarele braziliene este cea mai mare din toate celelalte sectoare de muncă din cauza efortului excesiv, afirmă experții din sănătate.
În timp ce tăia carne de pasăre, Ivone, o angajată la fabrica de carne însărcinată în luna a cincea, a început, deodată, să se simtă foarte rău. “M-am dus la vestiar și am luat niște calmante. Atunci am început să am o pierdere ciudată de lichid”, spune ea. A fost dusă la spital unde a fost diagnosticată cu o infecție și a trebuit să renunțe pentru o vreme la muncă.
Femeia, care lucrează pentru cea mai mare companie de carne din lume, JBS, în statul brazilian Santa Catarina, este în al treilea trimestru al sarcinii și spune că a pierdut mult în greutate pentru că nu a putut mânca în mod corespunzător în timp ce era la locul de muncă. Din motive de igienă, nu i s-a permis să mănânce în incinta fabricii de carne, nici măcar în vestiar.
Între anii 2016 și 2019, mai mult de 2,600 de femei însărcinate care lucrează în abatoare au fost raportate ca suferind de tulburări ale sarcinii, inclusiv infecții, sângerări și vărsături excesive, potrivit Institutului național de Securitate socială din Brazilia.
Riscul tulburărilor de sarcină în sectoarele porcine și ale păsărilor de curte, unde majoritatea femeilor lucrează, a fost cel puțin de două ori mai mare în comparație cu toate celelalte sectoare de muncă din Brazilia între 2000 și 2016, potrivit datelor colectate de procurorii din domeniul muncii, care acum se luptă pentru a obține condiții de muncă mai sigure pentru toate angajatele.
Sursă- The Guardian
Editor- Bizon Mihai

Comentariile sunt închise