19.000 de hectare de pădure de pini distruse de incendiile din Franța
Eforturile Franței de a aduce sub control incendiile de vegetație din regiunea sud-vestică Gironde se află în a doua săptămână, cu 19.000 de hectare de pădure distruse deja.
Deși pagubele economice și ecologice sunt imense, experții în management silvic sunt de părere că evenimentele acestea sunt ocazia perfectă de a regândi ecosistemul celei mai mari plantații forestiere din Europa, așa încât să fie mai adaptat la încălzirea globală.
Focurile catastrofale ard de pe 12 iulie, alimentate de vânturile puternice și de un val de caniculă. Peste 34.000 de oameni au fost evacuați din locuințele sau hotelurile și pensiunile din zonă, una cu mare aflux de turiști în lunile de vară.
Pădurea de pini afectată, cel mai mare mediu forestier antropic din Europa, este prinsă între două fronturi de flăcări, unul care a distrus 6500 de hectare în apropierea bazinului maritim Arcachon, unul dintre polii ostreiculturii franceze, și celălalt care avansează în zona orașului Landiras și care a distrus 12.000 de hectare.
O bombă cu dioxid de carbon – așa sunt adesea numite incendiile de vegetație de proporțiile acestea. Pagubele de mediu pe care le produc sunt importante, aceste evenimente afectând biodiversitatea, calitatea solului și, deși pare greu de crezut, chiar și tiparele meteorologice. „Încălzirea globală explică de ce incendiile de pădure devin tot mai dese și mai intense, dar, la rândul lor, și incendiile pot duce la creșterea temperaturilor” – explică specialistul Thomas Smith de la London School of Economics (LSE) acest cerc vicios.
Din punct de vedere economic, prejudiciile se referă atât la distrugerea materialului lemnos, cât și la compromiterea sezonului turistic în Gironde. Pe de altă parte, specialiștii în management forestier observă că flora care va repopula spontan hectarele de pădure distruse de foc va fi cu certitudine mai adaptată la clima aridă din sud-vestul Franței și mai puțin favorizantă pentru răspândirea incendiilor și avertizează asupra pericolului pe care îl reprezintă monoculturile.
SURSA: France 24
Editor: Oana-Amaricăi Bottez

Comentariile sunt închise