Grupul Carmistin, credit de 846 mil lei pebtru dezvoltare

Banca Comercială Română (BCR) a oferit un credit sindicalizat de 846 milioane de lei (42 milioane de euro) grupului Carmistin, prin modificarea și majorarea facilităților existente cu 218 milioane de lei.

“Organizația noastră are potențialul de a ajunge un jucător major în sectorul agribusiness regional și global și este important să avem susținerea băncilor partenere, astfel încât să asigurăm competitivitatea față de concurența internațională și să implementăm politici sustenabile de dezvoltare”, a declarat Cristina Anghel, finance coordinator Carmistin.

Grupul Carmistin va folosi acest credit pentru creșterea capacității de producție, diversificarea portofoliului de produse, îmbunătățirea calității și dezvoltarea a două proiecte de producere a energiei electrice și termice în toate companiile ce aparțin grupului.

“Carmistin are în ADN performanța și dezvoltarea continuă, susținută de un plan investițional adaptat piețelor globale. Avem nevoie de o astfel de viziune și de acțiuni strategice pentru a crea produse agroalimentare cu valoare adăugată mare, dar și pentru a susține dezvoltarea rurală a României, cu atât mai mult cu cât o temă importantă în 2022, la nivel global, a fost combaterea insecurității alimentare prin creșterea producției durabile, lanţuri noi de aprovizionare, multilateralism şi solidaritate”, a declarat Ana-Maria Samuilă, Head of Agribusiness & Food BCR.

Grupul Carmistin a fost înființat de către familia Paraschiv în anul 2000. Grupul integrează cultivarea cerealelor, producția de furaje, creșterea animalelor, abatorizare, procesare și distribuție. În prezent în grup sunt 20 de companii cu o cifră cumulată de 1,8 miliarde de lei și 2,700 de angajați.

 

Sursă: Bursa

Editor: Alexandra Băncilă


 

Comentariile sunt închise