Compensațiile de 100 milioane euro, blocate la Bruxelles
Compensațiile de 100 milioane euro promise de CE fermieirlor afectați de importurile de cereale au fost blocate, deocamdată. România ar fi primit din această a doua tranșă 29,7 milioane euro, după cum a anunțase recent Petre Daea.
Blocarea a venit după ce Slovacia și Ungaria au menținut interdicțiile unilaterale de import din Ucraina, care trebuiau să fie ridicate pe 2 mai, dată la care interdicția UE pentru patru produse – grâu, porumb, rapiță și floarea soarelui a intrat în vigoare.
De asemenea, un număr de 12 țări membre UE și-au exprimat dezacordul într-o scrisoare trimisă CE față de intenția UE de a aloca compensații de 100 milioane euro fermierilor – la porumb, floarea soarelui, rapiță și orz, pe motiv că n-au fost consultate.
Scrisoarea a fost semnată de miniștri din Franţa, Austria, Belgia, Croaţia, Danemarca, Estonia, Germania, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Olanda și Slovenia.
Informația a fost confirmată și de fermierul giurgiuvean Marin Anton, care a precizat că se așteaptă ca ajutorul pentru grâul depozitat să fie cuprins între 5 și 8 euro/tonă, potrivit Puterea.ro.
“Iată că statele mari din UE nu sunt de acord nici cu acea sută de milioane de euro, cu care a făcut atât tapaj domnul Daea, din care noi aveam 29,4 milioane euro, a zburat și ea în vânt”, a declarat fermierul recent.
În prima tranșă alocată de UE, România a primit doar 10 milioane euro, sumă dublată de la bugetul de stat. Între timp, peste câteva zile, pe 18 mai, expiră și acordul privind cerealele pe Marea Neagră.
FoodIntelForum a ajuns la cea de-a VI-a ediție, iar anul acesta se va desfășura în perioada 24-26 mai 2023, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București. Principalele dezbateri se vor concentra pe digitalizarea și asigurarea securității cibernetice precum și pe accesarea fondurilor în agribusiness, producția alimentară, producția de băuturi, retail și HoReCa.
Susțin cea de a VI-a ediție FoodIntelForum:
Sponsorul Platinum – SmartHomeDevelopment,
Sponsorul Silver – Profi,
Partenerii: Biriș-Goran Legal + Tax, Auchan, GEI Consultanță specializată, Agricloud, Goodwill Consulting, Mirdatod Lactate de Ibănești, VBR Labs, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București, Academia de Studii Economice din București (ASE), Academia de Studii Agricole și Silvice „Gheorghe-Ionescu Șișești”, HORA.
Partenerii media: FoodBiz, Agrostandard, Economistul, Lumea Banilor, #România Funcționează și Money.ro.
Se fac pregătiri intense și pentru cea de a VI-a ediție a BucharestFoodSummit care va avea loc în luna octombrie acestui an. Summit-ul va fi însoțit de o expoziție extraordinară de produse ale centrelor de cercetare aflate sub cupola A.S.A.S., precum și o expoziție de produse tradiționale românești.
În același timp, TimișoaraFoodSummit și BanatBusinessSummit se pregătesc să pună Banatul și Timișoara pe harta centrelor de business importante ale României.
Comentariile sunt închise