Ajutor de stat de 15 milioane euro pentru un abator în Vâlcea

Investiţie de 50 de milioane de euro, din care 15 milioane euro reprezintă ajutor de stat, într-o unitate de producţie pentru procesarea cărnii, în comuna Frâncești din județul Vâlcea, realizată de grupul românesc Carmistin. Odată cu inaugurarea unității, vor fi create circa 600 de locuri de muncă în zonă.

Managerul general al Avicarvil Vâlcea, Gabi Crăciun, a precizat că noul abator va avea o capacitate de procesare de 200.000 de pui pe zi și va fi gata la sfârşitul anului în curs, urmând să fie operaţionalizat la începutul anului 2024. Firma poartă discuții și cu o asociaţie de producători care ar putea să-şi abatorizeze producţia la Vâlcea, după deschiderea noii unităţi.

„În momentul de faţă, la capacitatea pe care o avem, tăiem în doar fermele proprii. Avem alte ferme în dezvoltare, dar în acelaşi timp avem o asociaţie de producători pe care o dezvoltăm şi încercăm să fim lângă ei cu know-how, cu ajutor investiţional şi aşa mai departe”, a spus Crăciun.

Grupul Carmistin, cu afaceri de peste 1,8 miliarde de lei, este în prezent unul dintre cei mai importanţi producători de alimente din România, având în portofoliu peste 20 de companii active în producţia de carne de pasăre şi ouă, creşterea porcilor, creşterea bovinelor, dar şi în producţia de cereale.

Divizia de pui ocupă circa 50% din business-ul companiei, brandul LaProvincia, dezvoltat la Vâlcea încă din anul 2008, fiind cotat în primele trei din ţară.


FoodIntelForum a ajuns la cea de-a VI-a ediție, iar anul acesta se va desfășura în perioada 24-26 mai 2023, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București. Principalele dezbateri se vor concentra pe digitalizarea și asigurarea securității cibernetice precum și pe accesarea fondurilor în agribusiness, producția alimentară, producția de băuturi, retail și HoReCa.

Susțin cea de a VI-a ediție FoodIntelForum:

Sponsorul Platinum – SmartHomeDevelopment,

Sponsorul Silver – Profi,

Partenerii: Biriș-Goran Legal + Tax, Auchan, GEI Consultanță specializată, Agricloud, Goodwill Consulting, Mirdatod Lactate de Ibănești, VBR Labs, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București, Academia de Studii Economice din București (ASE), Academia de Studii Agricole și Silvice „Gheorghe-Ionescu Șișești”, HORA.

Partenerii media: FoodBiz, Agrostandard, Economistul, Lumea Banilor, #România Funcționează și Money.ro.

Se fac pregătiri intense și pentru cea de a VI-a ediție a BucharestFoodSummit care va avea loc în luna octombrie acestui an. Summit-ul va fi însoțit de o expoziție extraordinară de produse ale centrelor de cercetare aflate sub cupola A.S.A.S., precum și o expoziție de produse tradiționale românești.

În același timp, TimișoaraFoodSummit și BanatBusinessSummit se pregătesc să pună Banatul și Timișoara pe harta centrelor de business importante ale României.


Comentariile sunt închise