Retailerul Profi plafonează anticipat adaosurile comerciale

Începând cu weekend-ul din 15-16 iulie, lanțul de magazine Profi a anticipat limitarea adaosurilor comerciale.

Reprezentanții retailerului au anunțat că această măsură a fost luată în principal pentru a atenua șocul generat de creșterea excesivă a prețurilor în ultima perioadă.

“Sprijinim măsura guvernului de a combate creșterea prețurilor alimentelor de bază prin limitarea adaosurilor comerciale și o aplicăm chiar înainte de data de 1 august, când devine obligatorie conform ordonanței de guvern”, explică Magda Amarie, directorul operațional al Profi.

Astfel, începând cu weekend-ul trecut, toate magazinele Profi au etichete galbene pe rafturi care indică produsele cu adaosuri plafonate conform legislației privind combaterea creșterii excesive a prețurilor la produsele alimentare, reprezentată de Ordonanța de Urgență nr. 67/2023. Eticheta conține textul “ADAOS DEJA MIC”.

Pe lista produselor care fac obiectul ordonanței emise de Guvernul României se regăsesc: pâinea albă simplă întreagă cu greutate cuprinsă între 300g și 500g, fără specialități; laptele de vacă proaspăt de 1 litru, cu 1,5% grăsime, cu excepția laptelui UHT; brânza telemea din lapte de vacă vrac; iaurtul simplu din lapte de vacă, cu 3,5% grăsime, cu o greutate maximă de 200g; făina albă de grâu “000” de 1 kilogram; mălaiul de 1 kilogram; ouăle de găină calibrul M în ambalaj de 10 bucăți; uleiul de floarea-soarelui de 1 litru; carnea proaspătă de pui (pui întreg, bucăți de pui, pulpe întregi de pui cu os și aripi de pui, varianta standard); carnea proaspătă de porc (carne de porc lucru, pulpă de porc cu și fără os, spate de porc); legumele proaspete vrac (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei capia); fructele proaspete vrac (mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă); cartofii proaspeți albi vrac; zahărul alb tos de 1 kilogram.

Retailerul Profi are în prezent 28.000 de angajați în rețeaua sa formată din 1.654 de magazine proprii și partenere. Aceste magazine sunt prezente în aproape 800 de localități urbane și rurale.

Sursă: Forbes

Editor: Daniel Goci


Comentariile sunt închise