34 mil. euro de la UE pentru pierderile produse de seceta din 2022

România urmează să primească de la Comisia Europeană un sprijin financiar în valoare de 33,9 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a acoperi daunele cauzate de seceta severă în vara anului 2022.

Asistenţa FSUE poate acoperi o parte din costurile operaţiunilor de urgenţă şi de redresare, precum repararea infrastructurii deteriorate, protecţii pentru populaţie, asigurarea infrastructurii de prevenţie şi protejarea patrimoniului cultural, precum şi operaţiunile de curăţare. Finanţarea se poate face retroactiv, începând din prima zi a dezastrului.

“În fiecare an, ne confruntăm cu impactul devastator al schimbărilor climatice şi al unor dezastre naturale cu o frecvenţă şi o amploare din ce în ce mai mari. Cu toate că prevenţia, adaptarea la schimbările climatice şi atenuarea efectelor acestora, inclusiv cu sprijinul politicii de coeziune, rămân esenţiale, asistenţa FSUE este indispensabilă în urma dezastrelor naturale majore. Această solidaritate este în ADN-ul UE şi nu se opreşte la frontierele sale. Miercuri, Comisia a propus un sprijin din FSUE pentru România, care a suferit daune majore vara trecută”, a declarat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

Propunerea Comisiei are nevoie, însă, de aprobarea autorităţii bugetare, iar CE nu se poate antepronunţa cu privire la avizul acesteia.

După aprobarea propunerii de mobilizare de către autoritatea bugetară, CE va trece la elaborarea deciziei de punere în aplicare a Comisiei privind acordarea asistenţei FSUE. După adoptarea deciziei, ajutorul financiar poate fi plătit într-o singură tranşă.


 

Comentariile sunt închise