Ministrul Agriculturii ia în calcul cererea demisiei comisarului european pentru Agricultură

Florin Barbu, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, declară că, în caz că fermierii români nu obțin o serie din derogările solicitate, acesta ia în calcul cererea demisiei comisarului european pentru Agricultură. Discuțiile au loc azi la Bruxelles.

„România a pus prin Consiliul de Miniștri derogările de la GAEC 7 și 8 a Regulamentului Uniunii Europene. Susținerea pe care am avut-o din partea celor 15 state, inclusiv Germania și Franța, privind derogările de la GAEC 7 și 8 și nerespectarea votului care s-a dat în Consiliul de Miniștri de 70% mă vor face mâine, chiar în Consiliul de Miniștri, ca România, și-mi asum acest lucru, în calitatea mea de ministru, să-i cer demisia public comisarului pentru că nu respectă un vot dat de 15 state. Eu vă spun, merg cu mandatul acesta în care în Consiliul de Miniștri, dacă nu rezolvăm problema GAEC 7 și 8 derogare, pentru că nu s-a înțeles un lucru și am încercat să le explic și comisarului și la toată lumea, că nu cerem nimic. Noi suntem în perioadă de război, noi suntem afectați, cele cinci state, de conflictul care s-a produs de către Rusia împotriva Ucrainei” a declarat Ministrul Florin Barbu.

Acesta a explicat că solicitarea de derogare la GAEC 7 este legată de rotația culturilor și GAEC 8, este legată de condiția de a lăsa 4% din suprafața fermei nelucrată. Ministrul a punctat ferm că în lipsa unei soluționări favorabile, va cere demisia comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski.

„Este pentru prima oară în Consiliul de Miniştri când un stat prin reprezentant, adică prin ministrul Agriculturii, pe care îl aveți în față, va cere demisia în Consiliul de Miniștri a comisarului european pe Agricultură. De aici cred că ar trebui să intrăm într-un dialog,” a subliniat Barbu.

Cu toate acestea Coaliția de Guvernare nu a abordat posibilitatea înaintării cererii de demisie comisarului european Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a refuzat să comenteze ministrului agriculturii, dar a subliniat ca România beneficiază de 3 miliarde de euro anual de la UE.

Sursa: euronews.ro

Editor: Irina Bogdan


Comentariile sunt închise