Adrian Ariciu, promovat ca Vice-Preşedinte Executiv al grupului METRO
Adrian Ariciu, CEO al METRO România din 2020 până în prezent, este primul executiv român care va ocupa o poziţie de top în ierarhia globală a companiei.
Compania a anunțat că Ariciu a fost promovat la vârful grupului METRO, urmând să deţină funcţiile de Vice-Preşedinte Executiv pentru Europa de Est şi Membru al Comitetului Executiv al Boardului. Din aceste pozziții, Ariciu se va implica activ în stabilirea strategiei regionale a companiei în următorii ani.
Până la numirea noului CEO al METRO România, Adrian Ariciu va asigura interimatul la nivel local.
“Sunt onorat să devin Vice-Preşedinte Executiv al grupului METRO, o companie în care m-am format profesional şi unde am evoluat treaptă cu treaptă. Ultimii ani au fost incredibil de provocatori şi de alerţi, iar ca CEO METRO România am reuşit alături de o echipă extraodinară să avem creşteri ale business-ului într-un context dificil, atât economic, cât şi social. Inovaţia, excelenţa şi rezilienţa vor continua să-mi fie călăuze în noile roluri, unde îmi propun să continui în regiune impactul pozitiv, pentru a ne sprijini clienţii, colegii şi furnizorii”, a declarat Adrian Ariciu.
Adrian Ariciu este doctor în economie și are peste 20 de ani de experienţă în dezvoltarea şi implementarea strategiilor de business, în construirea şi în coachingul echipelor din sectorul de comerţ, cu preponderenţă în industria wholesale.
În perioada 2013-2017, Ariciu a ocupat poziţia de Chief Commercial Officer, care i-a permis să contribuie cu succes la transformarea modelului de afaceri METRO Ucraina.
Comentariile sunt închise