Aproape o treime din terenul României, în pericol de deșertificare
Aproape o treime din terenul României și 40% din suprafața agricolă sunt amenințate de deșertificare, susține Alexandra-Maria Bocșe, Consilier de Stat în cadrul Departamentului de Climă și Sustenabilitate din cadrul Administrației Prezidențiale.
Una dintre zonele cele mai afectate este sudul țării, unde anual se pierd aproximativ 1.000 de hectare de teren agricol pe an, din cauza acestui fenomen.
„Avem anumite studii care ne arată că atunci când vine vorba despre România, la nivelul întregii țări, 30% din teren este expus pericolului deșertificării și când vine vorba de terenul agricol, cam 40% din teren este supus aceluiaș risc”, a declarat Alexandra-Maria Bocșe la Digi24
Aceasta spune că, potrivit unor studii realizate recent de către Ministerul Mediului împreună cu mai multe instituții, în fiecare an se pierd circa 1000 de hectare de teren agricol, în zona Olteniei, urmare a fenomenului de deșertificare, care face ca suprafețe importante să fie acoperite de nisipuri.
„Sigur că ne uităm, în special când vine vorba de deșertificare, la anumite regiuni, care sunt mai supuse riscului. Vorbim despre regiunea Dobrogei, sudul Moldovei și sudul Câmpiei Române. În acest sens, Administrația Prezidențială și președintele României a susținut în special împădurirea terenurilor nisipoase, terenurilor degradate din sudul țării”, a precizat Bocșe.
Trebuie precizat că din 2021, în România există o campanie de împădurire vizând aceste terenuri degradate pentru a limita extinderea procesului de deșertificare.
Alexandru Rotaru avertizează că fără să fie luate măsuri, până la mijlocul acestui secol s-ar putea pierde suprafețe importante în zonele supuse riscului deșertificării.
„În partea de sud a țării vedem că nisipurile avansează și una dintre măsurile pe care le luăm în momentul de față este utilizarea extinderea zonelor de pădure pentru a fixa solul și a preveni degradarea suplimentară a terenurilor”, a mai precizat Bocșe.
Senior Editor: Viorela Pitulice
Comentariile sunt închise