Citind acest articol nu m-am putut abține să nu fac unele paralele cu situația producătorilor români, care, sigur nu se pot compara nici cu cei italieni si nici măcar cu cei britanici.
Anumite lucruri, cum ar fi sprijinul statului, seamănă destul de bine cu situația celor din UK.
Se vede din articol o diferența uriașă între pozițiile celor două țări. Britanicii, mai ales după Brexit, datorită procedurilor birocratice din relația cu țările UE, țintesc acum piețele internaționale globale. Și nu fără o anumită logică.
Dacă ne referim la piața asiatică trebuie subliniat că analiștii estimează că la începutul anilor 2030 populația din Asia va cheltui pentru mâncare cca 8 mii de miliarde de dolari SUA. O piață uriașă pe care, bine sprijiniți de autorități , ar putea intra și producătorii români. Sigur, nu va fi ușor dar, așa cum se vede și din articolul BBC, astfel de acțiuni de intrare pe piață, trebuie bine gândite și sprijinite pe termen lung, dincolo de ciclul electoral.
Se mai observă din articolul BBC că există o diferența, un decalaj semnificativ între strategiile și prioritățile guvernelor celor două țări. Britanicii realizează acest lucru și deja au început să încheie acorduri de liber schimb cu țările din Asia pentru a facilita accesul produselor lor alimentare. Este o problema de priorități. Mai mult, este și o măsură logică de hedging. Dacă piață UE este foarte competitivă ea nu este ferită de crize și atunci diversificarea exporturilor către alte zone oferă o protecție consistentă.
Mai ales că piețele asiatice reprezintă, după cum afirmă Japnit Singh, COO la Spire Research and Consulting, un potențial uriaș. “Acum câțiva ani zona Asiatică era foarte food-centrică. Obișnuiam să spun că acest lucru nu se va schimba. Greșeam! Vedem o transformare a obiceiurilor. Oamenii vor să mănânce mâncare occidentală și sunt dispuși să și plătească pentru asta.”
Guvernul României va trebui să ia în calcul un sprijin mult mai activ pentru producătorii autohtoni care pot și vor să iasă pe piețele internaționale, folosind toate instrumentele și instituțiile de la Ministerul Agriculturii, la Asociațiile de Producători și la Ministerul de Externe.
La “FoodIntelForum”, la “BucharestFoodSummit”, “TimișoaraFoodSummit” și în cadrul clubului de business “LeaderSpace” am invitat și promovat foarte mulți producători autohtoni care au produse tradiționale foarte bune și care merită mai multă atenție și mult mai mult sprijin.
Da, exportul este un proces complicat și extrem de scump dar tocmai de aceea autoritățile trebuie să sprijine activ acești producători care nu au forță să facă ei toate eforturile pe care le presupune ieșirea pe piețele externe.
Dacă tot vorbim de potențialul agro-alimentar extraordinar al României, și ne îngrijorăm de deficitul balanței comerciale cu produse agro-alimentare și de lipsa valorii adăugate, e necesar să gândim și în perspectiva, să vedem cum putem exporta mai mult dacă nu putem reduce importurile, și să vedem cum putem cu acești producători autohtoni să creăm un brand de țară pentru produsele alimentare și băuturile românești.
Îmi vin în minte doar două exemple de la care se poate pleca: ”Aqua Carpatica” vândută deja în multe țări, inclusiv în SUA, de către Valvis Holding – cu un logo magnific “România Patria Apelor Minerale” și “Telemeaua de Ibănești” care, datorită insistenței fraților Todoran este înregistrată la nivel UE iar acum fac eforturi pentru înregistrarea că produs de origine la nivel Mondial.
Începutul este făcut, așteptăm continuarea. Are cine să o facă?
Autor: Leontin Dinulescu
Export de produse alimentare românești – Fata Morgana sau altceva? Partea a 2-a
Comentariile sunt închise