„Midnight Market”, noul concept de cumpărături pornit de la Timișoara
Temperaturile ridicate din ultima perioadă le dau bătăi de cap comercianților din piețe, aflați în pericol de a-și vedea depreciată marfa, dat fiind faptul că este vorba de produse perisabile, în general. În același timp, clienții aleg să-și facă cumpărăturile mai ales dimineața de frica arșiței de peste zi.
De ceva vreme, a apărut, însă, un nou concept, inspirat din Thailanda și India, care pare că a prins la Timișoara și probabil se va extinde și în alte orașe.
Lansat anul trecut, „Midnight Market” a revenit cu o a doua ediție la Timișoara, sâmbătă 13 iulie, desfășurată începând cu orele 19.00 și care s-a întins după miezul nopții.
Manifestarea a fost organizată de Piețe24, împreună cu Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara și AgroVillage Banat, reunind un număr de 30 de producători locali, precum și 30 de artizani. Vizitatorii la acest târg de noapte au descoperit o varietate de produse unice, de la mâncăruri delicioase și băuturi artizanale, până la haine, accesorii și obiecte de artizanat.
Organizatorii și-au propus astfel să vină în sprijinul producătorilor locali și micilor afaceri într-un cadru plăcut și relaxant. Clienții, în schimb, au putut să se bucure de o seară specială alături de prieteni și familie, pe acorduri de muzică tradițională, dansuri populare și cântece sârbești îndrăgite de bănățeni.
„Ne bucurăm că și de această dată, a fost un eveniment de succes, cu multă voie bună, mulți vizitatori de toate vârstele, experiențe culinare tradiționale și nu numai. Am avut producători locali cu legume, fructe, flori, dar și brânzeturi, preparate apicole și nelipsiții artizani care au adus cu ei mici opere de artă, începând cu articole vestimentare, tocătoare de lemn, lumânări handmade, uleiuri esențiale și multe alte produse extraordinare, unicate aș spune. MidnightMarket nu se va opri aici cu siguranță va continua în toamna cu ediția a III-a”, a declarat Catalina Jahn director Piețe24, potrivit Gazeta de Vest.
După succesul primelor două ediții, organizatorii au planificat deja un al treilea eveniment „Midnight Market” pentru toamnă.
Senior Editor – Viorela Pitulice

Comentariile sunt închise