SUA a aprobat primul soi de grâu modificat genetic
Primul soi de grâu modificat genetic va putea fi cultivat în câțiva ani pe piața SUA, a anunțat o companie argentiniană, prima firmă care a obţinut aprobarea autorităţilor americane de reglementare pentru tehnologia sa.
Directorul general de la Bioceres Crop Solutions SA, Federico Trucco, speră că autorizaţia din SUA să ajute la doborârea barierelor globale.
“Cu fiecare zi ce trece, lucrurile devin din ce în ce mai reale. Există un efect imediat în termeni de creştere a credibilităţii. Este o piaţă care spune: “Vrem această tehnologie”, a declarat Federico Trucco, directorul companiei care a dezvoltat un soi de grâu mai rezistent la secetă, denumit HB4.
După soia și porumb, vine grâul
În SUA, fermierii cultivă de mai multe decenii soia boabe şi porumb modificate genetic, care sunt utilizate sub formă de nutreţ pentru animale sau pentru producţia de biocombustibili. Din cauza opoziţiei organizaţiilor care reprezintă interesele consumatorilor, fermierilor şi activiştilor de mediu, există o reticență puternică privind consumul direct al culturilor modificate genetic de către oameni.
Aceasta a și făcut ca unele companii, inclusiv Monsanto Co., înainte de fuziunea cu Bayer AG, să-și schimbe strategia în domeniul culturilor modificate genetic.
Odată cu obținerea autorizaţiei în SUA, unul dintre primii cinci mari exportatori mondiali de grâu, Bioceres, are posibilitatea de a însămânţa grâul său în afara Americii de Sud.
Mai trebuie spus că pe lângă SUA și Australia, un alt mare furnizor mondial de grâu, face şi ea teste în teren cu grâu modificat genetic.
Se pregătește terenul pentru Asia
Adaptarea genetică şi extinderea suprafeţelor însămânţate pentru ca Bioceres să aibă suficiente seminţe pe care să le vândă în SUA va dura doi până la trei ani, a declarat Trucco.
Bioceres speră ca în acest timp să-i convingă pe importatori, în special pe cumpărătorii asiatici de grâu american, cum sunt Japonia şi Coreea de Sud. Soiul de grâu modificat genetic HB4 rămâne în continuare interzis în multe ţări din Asia, Nordul Africii şi Orientul Mijlociu.
În Argentina, lucrurile sunt ceva mai avansate, aproximativ 20 de producători de făină cumpără deja grâu de tip HB4, în timp ce Bioceres lucrează cu multiplicatorii de seminţe pentru a extinde suprafeţele însămânţate cu grâul său.
În 2024, suprafețele cultivate se ridică la sute de mii de hectare, într-o ţară cu o suprafaţă arabilă totală de aproximativ şase milioane de hectare.
“Nu sunt gata să strig “Gol” în faţa nimănui. Una este ceea ce spun organismele de reglementare şi alta este preferinţa consumatorilor. Am parcurs un drum considerabil”, a spus Trucco.
Senior Editor – Viorela Pitulice
Comentariile sunt închise