Etichetarea produselor de panificație, în vizorul ANPC

Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) le cere firmelor din industria de panificaţie să adopte bune practici în etichetare şi în utilizarea aditivilor alimentari pentru a respecta cerinţele europene şi naţionale şi pentru a câştiga încrederea consumatorilor.

Reprezentanţii asociaţiilor operatorilor economici din industria de panificaţie, ROMPAN şi ANAMOB, s-au întâlnit la sediul ANPC cu conducerea Autorității, discuţiile fiind axate pe consilierea operatorilor economici din acest sector şi pe clarificarea modului de respectare a prevederilor legale aplicabile, în special Regulamentele UE nr. 1169/2011 şi nr. 1129/2011, referitoare la produsele de panificaţie şi patiserie comercializate, arată ANPC.

Printre temele abordate s-au aflat: etichetarea corectă a produselor conform Regulamentului 1169/2011, care impune furnizarea de informaţii clare despre ingrediente, alergeni şi valori nutriţionale; utilizarea aditivilor în conformitate cu Regulamentul 1129/2011, care stabileşte lista şi condiţiile de utilizare a acestora în produsele alimentare; creşterea transparenţei în relaţia cu consumatorii prin oferirea de informaţii complete şi verificabile despre produsele comercializate.

“Respectarea legislaţiei este esenţială nu doar pentru protecţia consumatorilor, ci şi pentru consolidarea încrederii în industria alimentară din România. Vom continua să oferim suport şi consiliere operatorilor economici, dar şi să monitorizăm atent respectarea normelor în vigoare”, a declarat preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca.

Senior Editor – Viorela Pitulice


 

Comentariile sunt închise