FoodIntelForum își mărește lista partenerilor. Teme arzătoare, la București, în aprilie 2025
FoodIntelForum, evenimentul emblematic pentru agribusiness, producția alimentară, producția de băuturi, retail și HoReCa, care va avea loc în perioada 23-25 aprilie 2025 la București, își mărește lista partenerilor.
Pe lângă partenerii noștri tradiționali, care ne sunt alături de la primele evenimente, la cea de-a VIII – a ediție avem și multe nume noi, firme de top, dar și companii aflate la început de drum, care își croiesc un drum în piață și pentru care FoodIntelForum poate fi o rampă excelentă de lansare în business-ul mare.
FoodIntelForum, ediția a VIII-a, pune în discuție teme despre finanțări și fonduri europene, digitalizare și sustenabilitate cu experți în domeniu, conducători de vârf ai celor mai reprezentative companii din România, experți internaționali și reprezentanți de vârf ai autorităților centrale și locale.
Certitudini și perspective pentru 2025
Într-un context global marcat de provocări multiple, FoodIntelForum, aprilie 2025, devine un spațiu esențial de dialog pentru liderii din afaceri, instituții și mediul academic din România.
Sunt alături de noi, așa cum ne-am obișnuit deja, și ne susțin demersul:
- Smart Home Development – Sponsor Platinum
- ComputerLand România și antreprenorul Nicolae Badea, Sponsor Gold al ediției din aprilie 2025, vin să dezbată despre digitalizarea României și impactul acesteia asupra sustenabilității
- Avicola Focșani, Sponsor Silver, un business cu un mare potențial, în creștere accentuată, și un manager cu viziune în persoana lui Andrei Vicol
- Biriș-Goran Legal + Tax și Managing Partner-ul Gabriel Biriș, parteneri devotați pentru al optulea an consecutiv, vor analiza noile reglementări fiscale și implicațiile lor asupra mediului de afaceri.
- Valeriu Tabără, președintele Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șisești” , partener stabil al Forumului
- USAMV București și rectorul Sorin Cîmpeanu, unul dintre cei mai pricepuți gospodari pe care îl are mediul academic românesc, pregătesc la standarde înalte viitoarele generații de specialiști din agribusiness-ul românesc.
- Centrul General de Arhivare -Sponsor Bronze-
- Premianții Mirdatod Ibăneşti – Sponsor degustare-
- Lactate Brădet, lactate produse din suflet, cu lapte românesc – Brand & Product Exposure.
Noutăți La FoodForum 2025
La cea de-a VIII-a ediție a FoodIntelForum 2025 ne vor fi alături, în premieră, mai multe companii, unele recunoscute în piață, altele la început de drum, gata să dea piept cu marea competiție:
- HELL ENERGY -Brand & Product Exposure Sponsor- – o companie de top cu un accent major pe sustenabilitate și o creștere dinamică, este lider pe piața băuturilor energizante. Compania își propune să devină cel mai ecologic producător de băuturi energizante și răcoritoare din lume.
- Boierescu – Brand & Product Exposure Sponsor- deține o livadă de 18 hectare, cu o medie de 3000 de pomi pe hectar. Consideră că brandul lor este un omagiu adus moștenirii culturale și angajamentului neclintit pentru un stil de viață echilibrat și responsabil față de mediu.
Iar lista rămâne în continuare deschisă.
La #FoodIntelForum, ediția a VIII-a aprilie 2025, toți participanții pot expune GRATUIT mostre ale produselor fabricate de companiile pe care le reprezintă, în funcție de ordinea înscrierii și de spațiu disponibil.
Parteneri: Biris Goran SPARL, Academia de Studii Economice București – ASE, Academia De Științe Agricole SI Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti”, Universitatea De Științe Agronomice Și Medicină Veterinară Bucureș/ti
Parteneri media: FoodBiz, Agrostandard News, Lumea Banilor, Revista Economistul, MONEY.ro, #romaniafuncționează.
Senior Editor – Viorela Pitulice
Comentariile sunt închise