România, incapabilă să-și asigure consumul intern de cartofi

Altădată patria cartofului, România a ajuns în situația să nu mai poată să-și asigure necesarul de consum la cartofi decât parțial, producția internă fiind în scădere de aproape șapte ani.

Anul trecut, de exemplu, fermierii au obținut cea mai mică producție de cartofi de după 2017, un an cu o recoltă record de 2,8 milioane de tone, mai mult decât îngrijorător dacă ne gândim că în ultimii ani s-a remarcat o tendință de creștere a consumului.

În 2024, producția recoltată la data de 27 noiembrie se ridica la peste 1,58 milioane de tone de cartofi de toamnă, cu 262.200 tone mai puțin decât anul anterior, potrivit ultimelor date ale Institutului Național de Statistică ( INS) consultate de Economica. Mai trebuie menționat și faptul că pe fondul vremii capricioase, s-au redus randamentele, iar, în plus, și suprafețele cultivate au fost mai mici. În 2024, producția medie la hectar a fost de 14.164 kg, față de 16.219 kg la hectar, în 2022.

Consumul intern de cartofi s-a ridicat, în 2023, la 2,461 milioane tone, în creştere cu 57.000 tone faţă de 2022, față de un disponibil pentru consumul uman din producția locală de 1,953 milioane tone, ceea ce înseamnă 79,4% din necesar.

Senior Editor – Viorela Pitulice


 

Comentariile sunt închise