Retailerii germani sunt mai degrabă pesimiști cu privire la 2025
Costurile mari de producție, dar și nivelul ridicat de incertitudine geopolitică îi determină pe retailerii germani să fie mai degrabă pesimiști cu privire la 2025, după un an 2024 dificil.
Anul trecut, vânzările retailerilor germani s-au majorat cu 1,1%, ajustate la inflaţie, însă în 2025 avansul va fi mai modest pe fondul ridicat de incertitudine, potrivit Asociaţiei Retailului din Germania (HDE).
Concret, HDE se așteaptă în 2025 la o creştere reală de doar 0,5%, ceea ce înseamnă o încetinire a sectorului.
”Consumul şi sectorul de retail din Germania nu vor avea un impuls real nici în 2025”, a declarat Stefan Genth, directorul general al HDE.
Acesta susține că incertitudinea își pune tot mai mult amprenta asupra consumului.
”Există pur şi simplu prea multă incertitudine. Războaiele, costurile ridicate ale energiei şi stagnarea economică generală sunt un cocktail toxic pentru consum”, declară oficialul HDE.
În termeni nominali, vânzările au crescut cu 2,5% în 2024, iar HDE estimează o creştere de 2,0% în 2025.
Așteptările retailerilor, la cote reduse
Un sondaj realizat de HDE pe un eşantion de 700 de comercianţi arată că 22% dintre respondenţi se aşteaptă la o majorare a vânzărilor în acest an. Aceasta în timp ce jumătate văd anul în curs mai prost decât 2024, așteptându-se la o reducere a vânzărilor.
În decembrie 2024, vânzările din retail s-au micșorat cu 1,6% faţă de luna precedentă, contrar aşteptărilor analiştilor, care estimaseră o creştere de 0,2%, potrivit datelor oficiale.
Evoluția rezultatelor financiare confirmă faptul că sectorul de retail rămâne sub presiune, fiind afectat de costurile ridicate, scăderea puterii de cumpărare şi incertitudinea economică globală.
Senior Editor – Viorela Pitulice

Comentariile sunt închise