Finanțare pentru micii fermieri: 200.000 euro pentru dezvoltare
Ministrul Agriculturii Florin Barbu spune că micii fermieri vor avea la dispoziție un program de finanțare susținut de Ministerul Economiei pe modelul Start-Up Nation.
Ajutorul va fi de 50.000 de euro pentru ferma mică, în timp ce pentru tinerii fermieri care s-au instalat în perioada 2014-2020 și care acum trebuie să treacă la un alt nivel sprijinul ar urma să fie de 200.000 de euro.
”Sunt bani prin Planul Strategic prin care vom da un sprijin de 50.000 euro pentru ferma mică, 200.000 euro pentru dezvoltarea celor care s-au instalat ca tineri fermieri în perioada 2014-2020. Vreau să vă spun un lucru și am observat și la târgurile din curtea Ministerului Agriculturii, atunci când producătorii au venit de joi până sâmbătă dimineața au terminat marfa. Adică trebuie să trecem la un alt nivel: de creștere a producției la produsele autohtone, pentru că nu facem față. Nu există în România cineva care face produse autohtone să rămână cu ele pe stoc. Ele toate sunt vândute”, a declarat pentru Agerpres Florin Barbu.
Programul de startup-uri va fi dedicat fermierilor din zona montană, scopul fiind creșterea producției la un nivel cantitativ care să permită prezența în retail.
„Dacă vrem să trecem la un alt nivel, de a le integra aceste produse în magazinele de cartier, în magazinele de retail din România, trebuie să începem să creștem un pic cantitatea, iar cantitatea o creștem cu mici investiții. De aceea am vorbit și sunt în discuții cu colegul meu de la Ministerul Economiei, pentru că el are o alocare de 447 de milioane pe startup-uri. Asta înseamnă un sprijin de 60.000 euro, 100% dat către firme noi înființate. I-am făcut o propunere, astfel încât din cele 447 de milioane de euro să rupem undeva la 200 de milioane de euro și să punem start-up pentru zona montană. Ce înseamnă asta? Înseamnă să dăm fermierilor un proiect de 60.000 euro, un container pentru procesare lapte, în care să facă brânză, iaurt etc”, a precizat Barbu.
Aceste containere vor fi dotate „cu tot ce trebuie”, cu zonă de frig, cu zonă de închegare, cu zonă de ambalare și vor fi autorizate sanitar-veterinar, în așa fel încât toate produsele obținute în aceste containere să intre în magazinele de retail sau magazinele de cartier.
„Vrem să populăm muntele cu 1.000 de containere de abatorizare și 1.000 de procesare lactate și alte produse agroalimentare cu ajutorul acestor startup-uri, prin Ministerul Economiei, printr-o axă separată pentru produse agroalimentare. Și cred că va fi un succes să populăm zona montană cu 200 de milioane de euro”, a arătat Barbu.
Cantitățile realizate de micii fermieri vor putea fi colectate de cooperative, având în vedere că produsele vor fi obținute în zonă autorizată sanitar-veterinar.
„Atunci când te duci la producătorii locali trebuie să le ceri autorizația sanitar-veterinară. Noi facem popularea acestora, cu certificat sanitar-veterinar, astfel încât cooperativele să poată colecta cantitățile mai mari, să meargă în magazine. Acesta este succesul. Vom lansa cât de curând acest proiect. Retailerii sunt deschiși, dacă sunt cantități mari de produse. În cazul în care nu ai cantități, e foarte greu să intri în magazinele de retail. Dar dacă ne uităm și acum pe produse, 70% din produsele din magazinele de retail sunt românești. Vă dau un exemplu, mergem la uleiul de floarea-soarelui, ați văzut ulei de floarea-soarelui din altă țară? Din șapte produse, poate unul e venit din import, dar celelalte sunt de la noi. Dacă luăm pe procesare carne și ne ducem în magazinul de retail, nu putem să găsim parizer, cârnați, crenvurști de la procesatorii români? De asemenea, tot laptele din România, 98% care e magazinul de retail, este procesat în România de la fermierii noștri”, a declarat ministrul Agriculturii.
Senior Editor – Viorela Pitulice
Comentariile sunt închise