Fermă de vaci Charolais de 2,8 milioane de euro în Caraș-Severin

Camelia Ișfan, președinta Cooperativei Agricole Câmpul de Aur: „Ne dorim să ne extindem şi am depus deja un proiect pentru a accesa fonduri europene pentru un abator, care a fost eligibil, dar fără finanţare. “

Până atunci va fi finalizată  construcția grajdurilor și vor fi aduse animalele, urmând ca activitatea să înceapă efectiv cât de curând. Astfel, un lot de 200 de vaci Charolais, o rasă de carne alb-crem originară din Franța și apreciată la nivel mondial, va ajunge la sfârșitul anului 2025 sau începutul anului 2026 într-o fermă nouă din Zorlențu Mare, o localitate cu aproximativ 1.000 de locuitori din județul Caraș-Severin. Investiția este realizată de cei șase membri ai Cooperativei Agricole Câmpul de Aur.

„Suntem la faza de licitaţie, e un proiect pe care ni l-am dorit de mulţi ani şi am reuşit, chiar dacă a fost multă birocraţie. Acesta este al treilea an de când am început, dar în şase luni terminăm grajdurile de când începem construcţia. Noi ne dorim să îl terminăm până în decembrie. Valoarea totală a proiectului este de 2,8 milioane de euro, din care 30% reprezintă contribuţia cooperativei. Banca ne-a ajutat foarte mult cu creditul, altfel nu aveam de unde să punem noi 635.000 de euro “, a declarat Camelia Ișfan pentru Ziarul Financiar.

Ferma va adăposti 200 de vaci mame adulte din rasa Charolais, recunoscută pentru creșterea rapidă și carnea de calitate, cu o musculatură bine dezvoltată și un randament ridicat la sacrificare. De asemenea, vacile Charolais se recuperează rapid, în două-trei luni după fătare, și pot deveni din nou gestante.

 

Sursa:  Ziarul Financiar

 Editor: Lucia Țanțuc


 

Comentariile sunt închise