Programul Usturoiul se derulează și în 2025

Cultivatorii de usturoi vor primi și în acest an un sprijin de 3.000 euro pe hectar, proiectul de act normativ fiind în dezbatere publică, la acest moment.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în secțiunea „Transparență Decizională” proiectul privind schema de sprijin pentru producția de usturoi din anul 2025. Este vorba despre un proiect de Hotărâre a Guvernului care vizează aprobarea unui ajutor de minimis dedicat agricultorilor care vor cultiva usturoi în 2025.

Programul are un impact financiar de 60.000.000 lei, suma fiind alocată din bugetul Ministerului Agriculturii pe anul 2025. Ajutorul de minimis va fi acordat sub formă de 3.000 euro pe hectar, pentru suprafețe de minimum 3.000 mp și maximum 6 hectare per beneficiar. În plus, valoarea totală a ajutoarelor acordate unei întreprinderi nu poate depăși 50.000 euro pe o perioadă de 3 ani.

Plata ajutoarelor va fi efectuată într-o singură tranșă, până pe 22 decembrie 2025, iar aceasta va fi proporțională cu suprafața efectiv cultivată.

Beneficiarii ajutorului de minimis sunt următoarele categorii de producători:

  • –          Persoane fizice cu atestat de producător, valabil până la 31 decembrie 2025, conform Legii nr. 145/2014.
  • –          Persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, conform Ordonanței de Urgență nr. 44/2008.
  • –          Persoane juridice, indiferent de forma de organizare.

Pentru a beneficia de ajutorul de minimis, producătorii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • –          Să cultive o suprafață de cel puțin 3.000 mp cu usturoi.
  • –          Să depună o notificare la Direcția Agricolă Județeană (DAJ) pentru a comunica suprafața cultivată.
  • –          Să obțină o producție minimă de 3 kg usturoi la fiecare 10 mp cultivați.
  • –          Să fie înregistrați în Registrul agricol la primăriile corespunzătoare.
  • –          Să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, avizat de Oficiul Fitosanitar Județean.
  • –          Usturoiul obținut să respecte limitele maxime de reziduuri de pesticide.
  • –          Să facă dovada producției prin documente justificative.

În plus, ajutorul de minimis acordat nu poate depăși echivalentul a 50.000 euro în lei pe întreprindere, pe o perioadă de 3 ani.

Cererile pentru obținerea ajutorului trebuie depuse în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Verificările terenurilor vor fi efectuate de echipe mixte ale DAJ și APIA, care vor evalua suprafețele cultivate cu usturoi înainte de recoltare.

Recoltarea și valorificarea producției trebuie să aibă loc până pe 21 noiembrie 2025, iar producătorii trebuie să prezinte documentele justificative corespunzătoare.

Prin implementarea acestui program, MADR își propune să sprijine creșterea suprafețelor cultivate cu usturoi, să stimuleze producția, să creeze locuri de muncă în mediul rural și să încurajeze fermierii să continue să cultive usturoi..

Sursa:  Revista Ferma

Editor: Lucia Țanțuc


 

Comentariile sunt închise