Bătaie mare pe spațiile disponibile pentru retail. Ce spune fondatorul Paco Supermarkets

Feliciu Paraschiv, fondatorul rețelei Paco Supermarkets din Vrancea și vicepreședinte al Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România, vorbește într-un interviu acordat FoodBiz că devine tot mai greu pentru retaileri să găsească spații disponibile pentru deschiderea de noi magazine. Așa că toată lumea în sector este cu ochii pe „oportunitățile care apar în piață”. Concret, este vorba de acele locuri potrivite „pentru actul de retail”, cu vad bun și pentru care este bătaie mare în piață.

„În 2025, Paco Supermarket dorește să se extindă cât poate de mult pe piață, construim un magazin de 1000 mp la Mărășești, care este aproape gata…..în 2024, am mai deschis două magazine, nu avem foarte mult planuri stricte, mergem foarte mult pe oportunități, pentru că în retail este foarte greu acum să mai găsești locuri disponibile. Noi fiind o rețea de magazine de proximitate, căutăm locuri cu vad comercial foarte bun, nu ne așezăm oriunde, nu am închis în 30 de ani niciun magazin – „relocat”, cum se numește, că nimeni nu spune că a închis un magazin…n-am relocat niciun magazin până acum, aceasta înseamnă că am ales foarte bine locurile unde am așezat magazinul, problema este că locurile acestea nu mai sunt și suntem extrem de atenți când apare un loc potrivit pentru actul de retail, adică care are o masa critică de clienți în jur, înseamnă că e o nevoie de un magazin în zona respectivă…..e o nevoie, e un cartier nou format, acolo căutăm locuri, pe măsură ce apar, nu stăm foarte mult la discuție, ne-am dus și am contractat proprietarul”, a declarat pentru FoodBiz Feliciu Paraschiv .

Rețeaua Paco Supermarkets, care și-a început activitatea în 1995 cu un magazin de 48 de metri pătrați, a ajuns, în prezent, să aibă o rețea de 19 supermarketuri, dintre care unul cash&carry, în județul Vrancea  în care lucrează aproximativ 500 de angajați. Odată cu extinderea rețelei a crescut și cifra de afaceri, care a trecut de 50 milioane de euro.

Senior Editor – Viorela Pitulice


 

Comentariile sunt închise