Exporturile de bere românească acoperă doar câteva procente din piață

Exporturile de bere românească acoperă doar câteva procente dintr-o piață care s-a stabilizat la 15 milioane de hectolitri, în 2024, și ajung, în general, la comunitățile de români din străinătate.

”Exportăm undeva la două trei puncte procentuale din piața berii, aproximativ 500.000 de hectolitri. În general, exportăm în țările în care avem comunități de români. Este o bucurie să constatăm că acolo unde sunt românii și berea românească ajunge acolo. Berea românească este un brand, un produs integrat în România”, spune Constantin Bratu, directorul general al Asociației Berarii României.

Asociația Berarii României, care reprezintă 90% din piața locală de profil, generează, direct și indirect, peste 60.000 de locuri de muncă la nivel național. De la înființare și până în prezent, investițiile directe ale membrilor au depășit două miliarde de euro.

”Din datele pe care noi le-am agregat, la nivel de asociație, depășesc două miliarde de euro investiți. Este o piață foarte competitivă. Avem patru mari jucători de talie mondială”, susține Bratu.

Membrii Asociației Berarii României sunt cei mai reprezentativi jucători din piața berii, producând peste 90% din totalul de bere consumată în România, și furnizori de materii prime agricole necesare producției de bere.

Senior editor: Viorela Pitulice


 

Comentariile sunt închise