McDonald’s recalibrează standardele prețurilor

McDonald’s introduce, în premieră, un standard global dedicat menținerii „valorii” în politica de prețuri, vizând prevenirea scumpirilor excesive în restaurantele operate în franciză. Decizia vine ca reacție la pierderea clienților cu venituri mici, tot mai frustrați de creșterea accelerată a prețurilor din ultimii ani.

Noua regulă se aplică francizaților din Statele Unite și din principalele piețe internaționale, iar compania subliniază că obiectivul nu este centralizarea prețurilor, ci evaluarea mai atentă a modului în care operatorii utilizează instrumentele de analiză puse la dispoziție de McDonald’s. Francizații își vor păstra autonomia în stabilirea prețurilor, însă din ianuarie 2026, compania va evalua dacă deciziile lor reflectă promisiunea de valoare pentru consumator.

Evaluarea va include modul în care partenerii folosesc consultanții terți de pricing, susțin campaniile naționale, adoptă instrumentele interne și, mai ales, reușesc să ofere prețuri percepute ca accesibile. Această schimbare este parte dintr-o restructurare mai amplă a criteriilor de performanță ce influențează extinderea și reînnoirea contractelor de franciză.

Această evoluție are implicații directe asupra pieței românești și europene. România, unde McDonald’s este lider absolut în segmentul fast-food, traversează același context de sensibilitate la preț. Inflația din ultimii ani a împins prețurile medii la burgeri și meniuri la niveluri greu susținute de consumatorul mediu. Tendința este similară în restul Europei, unde marile lanțuri de QSR au raportat scăderi ale traficului în rândul clienților cu venituri mici și medii.

În 2026, presiunea se va amplifica: competiția din partea brandurilor locale, a conceptelor de tip street-food și a retailerilor care extind secțiunile „ready-to-eat” obligă marile lanțuri să regândească structura prețurilor. În România, segmentul de fast-food domină piața HoReCa, dar creșterea prețurilor a început deja să genereze migrarea consumului către alternative mai accesibile.

Standardul introdus de McDonald’s poate determina o reașezare a prețurilor în întreaga industrie europeană, pentru că lanțul dictează de regulă direcțiile pieței. În România, unde modelul de franciză depinde de volume ridicate, presiunea pentru menținerea „valorii” ar putea readuce în prim-plan promoțiile, meniurile sub 20–25 lei și pachetele standardizate.

Pentru Europa, anul 2026 se profilează ca un moment de redefinire a relației dintre preț, profitabilitate și percepția consumatorului, iar McDonald’s setează deja noul ton.

 

Editor Dan Oprescu

SURSA: Restaurantbusinessonline.com


 

Comentariile sunt închise