Fermierii britanici caută noi modalități prin care vitele să reziste căldurii

Un număr tot mai mare de fermieri din Marea Britanie iau în vedere adaptarea fermelor pentru a proteja animalele împotriva căldurii extreme. Printre noile măsuri se numără ideea de „siesta” interioară pentru vacile care în mod normal pasc în aer liber în timpul verii.

Stresul termic este o problemă majoră pentru bovine, în special pentru vacile de lapte moderne, care pot produce cu 10-15% mai puțin lapte la temperaturi ridicate. De asemenea, canicula poate afecta fertilitatea acestora și, din nefericire, pierderea unei sarcini devine din ce în ce mai probabilă.

În timp ce oilor li se poate tunde lâna, iar vacile crescute pentru carne nu au un sistem metabolic atât de activ, vacile crescute pentru lapte, în special rasele cu randamentul mai ridicat, nu se pot adapta cum trebuie la căldură.

A existat o inițiativă în Marea Britanie care avea drept scop ca bovinele de lapte să își petreacă cât mai mult timp în aer liber. Cu toate acestea, realitatea ne arată faptul că, cel puțin pe timpul verii, statul constant la păscut nu este o idee atât de bună pe cât se credea la început.

Tom Chamberlain este un consultant agricol și veterinar care și-a propus să le dea o mână de ajutor fermierilor pentru a asigura un trai cât mai liniștit bovinelor. Acesta afirmă faptul că vacile, atunci când temperatura trece de circa 20 de grade Celsius, o resimt la fel cum resimte omul o temperatură de 40 de grade.

Activitatea cunoscută sub numele de siesta a fost concepută pentru a oferi lucrătorilor agricoli spanioli o pauză în cea mai fierbinte parte a zilei. În mod similar, ideea lui Chamberlain este de a lăsa vacile afară după mulsul de dimineață, ca mai apoi să fie aduse în hambare la prânz și în final să fie lăsate iar afară după mulsul de prânz. Este o idee ce merită încercată, atât pentru bunăstarea acestor animale, cât și pentru a putea avea un lapte de cea mai bună calitate.

Sursă: The Guardian

Editor: Bizon Mihai


Comentariile sunt închise