Cafeaua se ieftinește: Corecții pe piață

Piața globală a cafelei se pregătește pentru o scădere drastică a prețurilor în 2026, urmând traiectoria descendentă a cotațiilor la cacao. După atingerea unor maxime istorice la începutul anului 2025, analiștii estimează o corecție severă care va relaxa costurile pentru procesatori și consumatori.
Evoluția recentă a cafelei de tip Arabica oglindește criza prin care a trecut piața de cacao, unde prețurile s-au prăbușit cu 70% după atingerea recordului de 12.000 dolari/tonă. În prezent, cafeaua a închis la 2,93 dolari/livră, însă prognozele experților de la Avere Commodities și Garner indică o scădere până la pragul de 1,80 – 2,00 dolari/livră până la finalul anului. Această ieftinire este impulsionată de revenirea producției masive în Brazilia și de adaptarea industriei la presiunile inflaționiste.
Contextul economic actual, marcat de o inflație persistentă, a forțat deja schimbări în comportamentul de consum. Un studiu recent arată că 61% dintre consumatori au redus cheltuielile cu cafeaua, migrând de la cafenele către consumul cafelei acasă sau către mărci mai accesibile. Pentru a menține profitabilitatea, marii jucători din industrie au început să înlocuiască sortimentele scumpe de Arabica cu boabe de Robusta, mai ieftine și mai rezistente, fapt ce a dus la o stagnare a cererii globale în 2025.
Pentru piața din România și Europa de Est, unde sensibilitatea la preț este ridicată, această tendință aduce două consecințe majore:
  • Reajustarea raftului: Retailerii vor putea reduce prețurile finale, ceea ce ar putea stimula o revenire a consumului cu 2% în 2026.
  • Schimbarea mixului de produs: Vor apare tot mai multe amestecuri (blends) care prioritizează Robusta pentru a menține prețurile competitive, o strategie esențială într-o regiune unde cafeaua de masă domină volumele de vânzări.
Deși prețurile la bursă scad rapid, transmiterea acestei ieftiniri către consumatorul final va fi treptată, depinzând de stocurile contractate anterior la prețuri mari.
Editor : Didina Ferenczy 
Sursa: G4Food

Comentariile sunt închise