Peste 950 companii participă la Indagra 2019

În perioada 30 octombrie – 3 noiembrie, Romexpo împreună cu Camera de Comerț și Industrie a României organizează cele mai importante manifestari din domeniile agricol, alimentație, ambalaje, băuturi alcoolice și non-alcoolice. Este vorba despre Indagra, Indagra Food & Carnexpo, Pack Show și Expo Drink. La deschiderea oficială a Indagra 2019 a fost prezent și presedintele României, Klaus Iohannis.

Cea e-a XXIV-a ediție a târgului internațional de produse și echipamente din domeniul agriculturii, viticulturii și zootehniei înregistrează un grad de internaționalizare de 31% și ocupă o suprafață expozițională de 33.700 mp.

“Pe parcursul celor cinci zile de expoziții și activități conexe, peste 950 de companii, din 25 de țări, își expun cele mai noi produse și prezintă soluții și servicii pe o suprafață de 54.500 mp. Menționăm că, în acest an, evenimentele Indagra și Indagra Food & Carnexpo se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României”, se arată într-un comunicat al Romexpo.

Târgul internațional de produse și echipamente din domeniul agriculturii, viticulturii și zootehniei se desfășoară în Pavilioanele B1, C1 și C2 ale Centrului Expozițional Romexpo, pe platformele exterioare 1, 2, 3, 4, 5, 10, 11, 12, G2, V5, V6, C1, Aleea Verde și Aleea Negustorilor.

Cele 25 de țări participante sunt Austria, Belgia, Bulgaria, Croatia, Cehia, Coreea de Sud, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Marea Britanie, Republica Moldova, Olanda, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria.


vezi și…

Antreprenori celebri, manageri de top și reprezentanții celor mai mari companii vin la Bucharest Food Summit 2019

 

 

 

Comentariile sunt închise