Ipotezele Viitorului – Partea I

Viitorul Energiei

FoodBiz vă propune începând de astăzi o serie de 6 episoade despre cum va arăta lumea în următoarele decenii. Aduse direct din laboratoarele institutelor de viitorologie, aceste informații sunt puse într-o formă accesibilă nouă de pasionatul Alexandru Mironov, unul dintre cei mai importanți jurnaliști specializați în științele viitorului. În cele ce urmează vom afla despre ce ne pregătesc următoarele trei decenii în domeniile Energiei, Sănătății, Apelor, Transporturilor, Noilor Tehnologii și Alimentație.

O conjectură, matematicienii o ştiu prea bine, este un adevăr acceptat, atât de evident încât nu mai are nevoie de demonstraţie (de pildă, cea mai scandaloasă conjectură, aproape unanim acceptată de Homo sapiens superior, este aceea că materia concretă, pipăibilă, observabilă a Universului nostru – adică atomi şi particule subatomice – reprezintă doar 4% din Universul însuşi, restul fiind energii de toate felurile, imaginabile sau – deocamdată – neimaginabile). Ei bine, tagma viitorologilor, a cititorilor în globul de cristal, urmaşi direcţi ai lui Nostradamus şi, mă rog, ai Mafaldei, are şi aceasta o conjectură, aceea că dincolo de o perioadă de patru decenii  este imposibil de prevăzut Viitorul. Conjectură care, din raţiuni temporale evidente, nu se poate transforma în teoremă demonstrabilă decât în eventualitatea că, cumva, cândva, călătoriile în timp vor deveni tehnologii la îndemâna creierului nostru. Nu sunt. Probabil nu vor fi niciodată.

Aproape în aceeaşi ordine de idei, vă amintesc că pe vremea când remarcabilul demnitar Adrian Curaj conducea fie Cercetarea fie Educaţia, profesorul stârnise, sub flamura unui proiect intitulat „Universitatea 2025”, floarea viitorologilor lumii, crème de la crème, la simpozioane şi workshop-uri, la care, împreună cu colegi de la revista S&T, am avut privilegiul să particip. Din buchetul de personalităţi, care de care mai geniali şi mai bizari, sărea în ochi un american de origine indian – piele roşie, pe numele său Jim Dator. Acest Nostradamus modern, posesor al câtorva doctorate în ştiinţe, elaborase chiar un set de Legi ale Viitorurilor, legi preluate şi respectate de toată tagma lor de matematicieni – sociologi – ingineri – scriitori – comunicatori. Acest „cod al lui Hamurabi” modern începea, fireşte, cu un ordin-conjectură. Spunea cam aşa Jim Dator: Dacă o proiecţie de viitor nu pare suficient de absurdă (citeşte: trăznită), nici nu merită luată în seamă!!! Adevăr? Ştiu eu… În orice caz, adevăr nedemonstrabil, cel puţin aparent.

Purtând în data base-ul meu burduşit adevăruri ca acelea de mai sus şi mai având şi avantajul că în complicata mea viaţă am ajuns la un moment dat să predau câţiva ani matematica la un liceu din Maroc, mi-am propus anul trecut o mişcare pe care o gândisem de mai multă vreme, o călătorie în lumea arabilor ultrabogaţi, posesorii de petrodolari. Zis şi făcut, mi-am petrecut aproape zece zile locuind pe o navă-hotel gigantică, hălăduind prin Golful Persic, nu departe de strâmtoarea Ormuz, cea prin care trec navele-cisternă cu petrolul Arabiei Saudite, al Emiratelor Arabe dar şi ale Iranului – loc de mare pericol pentru pacea lumii dacă fiorosul D. Trump este lăsat să bântuie pe planetă. Petrolul transportat de marinari de toate naţiile ajunge la ţări flămânde de petrol, se vinde pe bani buni, faimoşii petro-dolari, care se transvazează, prin băncile Pământului, acasă la furnizori – şi aici era întrebarea care mă frământa şi pentru care am cheltuit, în Golful Persic, zece zile de viaţă: Ce fac arabii cu sumele gigantice pe care le încasează de la japonezi, chinezi, europeni, americani? Reuşesc, doar câteva milioane de arabi, să mănânce, la propriu, miile de miliarde de dolari?… Aveam îndoiala, de fapt auzisem din zvonistica politică a Terrei că în Emiratele Arabe Unite se înfiinţase – auziţi! – un Minister al Viitorului şi că arabii luminaţi, instruiţi şi educaţi în marile universităţi ale lumii, creaseră fonduri speciale, pe care le trimeteau, în „sertare” speciale, către ziua-de-dincolo-de-mâine. Am fost, am văzut, m-am mişcat în oraşele-porturi ştiinţifico-fantastice Dubai, Abu Dhabi, Doha, Manama, am stat de vorbă cu intelecuali ai locului şi, mai târziu, cu oameni de ştiinţă reprezentând toate naţiile avansate ale Terrei dar pripăşiţi în ţinuturile firbinţi ale Orientului Mijlociu, lucrând la fililale arabe ale marilor universităţi şi institute de cercetare, adevăraţi Homo sapiens superior.

Mă întorc acum pentru a contrazice prima aserţiune, cea cu Viitorul imperceptibil, chiar invizibil mai departe de 40 de ani – tocmai pentru că Legea lui Jim Dator, a proiectelor absurde (trăznite!) de Viitoruri pare că se potriveşte cu intenţiile „Stării Viitorului” („The State of the Future”), aşa cum le văd deştepţii Pământului, susţinuţi de petrodolarii arabilor luminaţi. Înşir în continuare o „Agendă de lucru” pentru diversele sertare ale Viitorului, îmi voi îngădui să comentez, eventual să peticesc unul sau altul dintre programele de viitor, vă rog însă să ţineţi ferm în minte ideea că proprietarii de petro-dolari pornesc la drum cu o condiţie obligatorie : înainte de toate, Alah… Domeniile pentru care a fost proiectat şi este dezvoltat Viitorul de către profesioniştii în metaforicul glob de cristal sunt: Energie, Sănătate, Educaţie, Viitorul Apei (!), Transport, Tehnologie, Viitorul Spaţiului (!).

 

Viitorul energiei.

Câteva cifre, parametrii de lucru ai lumii moderne care i-au inspirat pe analişti şi proiectanţi: în 2016, compania TESLA a cheltuit 2,6 miliarde dolari pentru Solar City; pe Terra funcţionează în prezent 440 de reactoare de fisiune nucleară; în tokamak-urile de la Cadarache (Franţa) şi din China temperatura plasmei va atinge 150.000.000 °Celsius; dar tot în anul 2016, 1,3 miliarde de oameni nu aveau acces la electricitate, iar centralele termice europene au revărsat în atmosferă 40 miliarde tone CO2; energetica solară a depşit energetica bazată pe cărbune, creşte numărul centralelor mareo-motrice, al acoperişurilor şi zidurilor înţesate cu fotovoltaice; staţia de control de la Polul Sud a semnalat cel mai înalt nivel de dioxid de carbon din ultimii patru milioane de ani.

De aici, experţii în forecast (previziuni, prognoze) au extras, pentru Viitor, următoarea Agendă a Energiei:

  • 2020: energia solară va fi mai ieftină decât cea furnizată de cărbune şi ar putea acoperi cel puţin nevoile Chinei, Indiei şi Braziliei;
  • 2023: începutul descentralizării reţelelor energetice;
  • 2025: energiile renuvelabile vor satisface nevoile a 15% – 20% din locuinţele terestre;
  • 2027: anul în care cererea mondială de petrol îşi atinge maximul;
  • 2030: acţiune masivă pentru învelirea acoperişurilor şi zidurilor cu panouri solare; va fi şi anul cu cea mai mare cerere de energie per capita;
  • 2035: a patra generaţie de centrale nucleare de fisiune;
  • 2040: noi tehnologii performante de reciclare a energiilor; criză în alimentarea cu energie a computerelor; insule energetice hexagonale, combinând producţia de energie cu desalinizarea apei; sateliţi energetici pe orbite circumterestre;
  • 2044: furnizarea de energie devine ubicuă (ziduri, acoperişuri, şosele, poduri etc. produc energie);
  • 2050: fuziunea nucleară devine rentabilă;
  • 2054: moment de singularitate în energetică: transferul de energie va fi realizat de către reţele celulare pentru fiecare uzină, locuinţă, aparat; plus descentralizarea completă a producţiei de energie.

Aceasta este politica energetică planetară, acum specialiştii o gândesc, o proiectează şi o pun în operă. Specialişti care acum – atenţie! – lucrează în centrele de cercetare şi în laboratoarele universităţilor adăpostite de oraşele Dubai şi Abu Dhabi, demonstrând înţelepciunea arabă, norii de petro-dolari (pe care îi are mai ales emiratul Abu Dhabi) sunt dirijaţi spre universităţi, în punctele focale ale programului energeric planetar. Arabii seamănă, pentru a avea de unde culege. Iar din rândurile „agendei” putem deduce că sute de milioane de locuri de muncă se vor crea în anii următori, în deceniile următoare (vă amintesc, în 2050, spune o modelare UNESCO, pe Terra vor trăi şi vor trebui să muncească, alături de IT şi roboţi, între  9,2 şi 9,8 miliarde de oameni…).

(Va urma)

Alexandru Mironov

Comentariile sunt închise