„Competitivitatea economică a României. Zona UE și Zona NON-UE”, dezbatere ASPES la BNR

Asociatia pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) a organizat, în data de 28 august, în parteneriat cu Asociatia Generală a Economiștilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Academia de Studii Economice (ASE) – București, Institutul Național de Cercetări Economice ”Costin C. Kirițescu” (INCE), România Durabilă, Societatea Academică de Management din România (SAMRO),  Asociația  Confederațiilor Patronale din România (ACPR), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cea de-a unsprezecea  dezbatere  în cadrul demersului: „MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC. ROMÂNIA – ORIZONT 2040”.

Dezbaterea a avut ca temă „Competitivitatea economică a României. Zona UE și Zona NON-UE” și s-a desfășurat la BNR – Centrul de Perfecționare Profesională și Activități Sociale. Toate dezbaterile de până acum s-au desfășurat sub egida ACADEMIEI ROMÂNE – Secția de Științe Economice, Juridice și Sociologie, președinte academician Mugur Isărescu, fiind găzduite de regulă de BNR.

Pe lista speakerilor s-au aflat academician Mugur ISÂRESCU, Florin JIANU – președinte CNIPMMR, prof.univ.dr.Vasile PUȘCAȘ-Membru CA Banca Transilvania, Laszlo BORBELY, consilier de stat Guvernul României, prof.univ.dr. Dorel PARASCHIV – Prorector ASE București.

  

Concluziile tuturor dezbaterilor urmează să fie prezentate într-un FORUM NAȚIONAL, care va avea loc în  luna ianuarie 2020, în AULA ACADEMIEI ROMÂNE, la care vor fi invitați: Președintele României, Președintele Senatului, Președintele Camerei Deputaților, Prim-Ministrul Guvernului României, precum și reprezentanți ai conducerii Comisiei Uniunii Europene.

Parteneri media ai evenimentului au fost revista „ECONOMISTUL”, Club ECONOMIC, TVR și Radio România Actualități.


alte articole …

Valeriu Tabără: România trebuie să cultive maximum 800.000 ha de floarea soarelui

 

Comentariile sunt închise