Red Angus oferă gratuit masa pentru 600 de cadre medicale

În lupta împotriva COVID-19, restaurantul bucureștean Red Angus Steakhouse va oferi gratuit masa unui număr de 600 de cadre medicale de la spitalele din Capitală

Restaurantul bucureștean Red Angus Steakhouse lansează “Împreună, împotriva COVID-19” – inițiativă prin care invită companiile ce activează pe teritoriul României să își unească forțele, pentru a livra prânzul zilnic, timp de o lună, cadrelor medicale implicate în diagnosticarea și tratarea coronavirusului, în cadrul spitalelor din Capitală. Astfel, localul va asigura, din resurse proprii, masa pentru 600 de persoane, în intervalul 25 martie – 24 aprilie, și le propune partenerilor să i se alăture în acest demers, prin achiziționarea unui număr fix de meniuri zilnice de prânz.

“Există un număr ridicat de cadre medicale ce încearcă să acopere nevoile pacienților și ale comunității, în această perioadă dificilă, în care presiunea, programul solicitant și riscurile la care sunt expuse sunt într-o continuă creștere. La Red Angus Steakhouse, știm că alimentația joacă un rol important în gestionarea stresului și a oboselii și vrem să ne asigurăm că persoanele care ne îngrijesc beneficiază de condiții bune, care să le ajute să se mențină puternice și să facă față fluxului de pacienți. Prin intermediul restaurantului nostru, vom dona zilnic, timp de 30 de zile, 20 de meniuri de prânz cadrelor medicale din unitățile din București. Numărul, însă, este insuficient, comparativ cu nevoile reale înregistrate, așa că ne încurajăm prietenii, clienții și partenerii, să se alăture inițiativei noastre.”, declară Ionuț Ivan, director Red Angus Steakhouse.

Continuarea articolului pe  Restocracy.ro 


vezi și…

Supercomputerul IBM, utilizat pentru cercetarea Covid-19

 

Comentariile sunt închise