Interes ridicat pentru programul IMM Invest România

IMM Invest România are peste 45.000 de înregistrări în numai câteva zile de la relansare. Cifrele arată că programul este unul dorit cu adevărat de întreprinzătorii care vor să acceseze credite bancare garantate de stat pentru capital de lucru sau investiții. Primele contracte vor fi semnate săptămâna viitoare. Programul IMM Invest România este doar începutul. Va fi urmat de un pachet consistent de măsuri de relansare a eonomiei ce va fi lansat de Guvernul PNL după încetarea stării de urgență.

Încă din primele minute de la deschiderea aplicaţiei, un număr impresionant de IMM-uri au accesat programul. Astfel, marți, la ora 9.30 peste 6200 de utilizatori erau înregistraţi în diferite etape de înscriere în aplicaţie, iar peste 2.600 de aplicanţi finalizaseră cu succes înscrierea. Astăzi, cifra depăsește 46.000 de noi cereri, dintre care câteva mii au fost aprobate pentru a fi trimise băncilor.

IMM Invest România a fost conceput pentru a asigura lichidităţile pentru derularea activităţii curente sau pentru proiecte de investiţii. Astfel, companiile interesate pot aplica pentru accesarea finanţării pentru realizarea de proiecte de investiţii şi/ sau pentru finanţarea capitalului de lucru. Plafonul maxim de garantare alocat este de 15 miliarde lei.

Continuarea articolului pe Digi24.ro

Articol editat de Ioana Ștefanco


vezi și…

#RomâniaFuncționează. Peste 70 % din România muncește mult

 

Comentariile sunt închise