Producția de floarea soarelui, afectată de secetă în 2020

România a exportat peste un milion de tone de seminţe de floarea soarelui în primele nouă luni din 2020, pentru care a încasat peste 413 milioane de euro.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, citate de Agerpres, cantitatea exportată a depăşit 1,039 milioane de tone în primele trei trimestre ale anului 2020, fiind însă cu peste 270.000 de tone mai mică decât cea raportată în aceeaşi perioadă a anului 2019, respectiv 1,312 milioane de tone.

România a încasat din exporturile de seminţe de floarea-soarelui în ţările intra şi extracomunitare peste 413,9 milioane de euro în perioada ianuarie-septembrie 2020, în scădere cu 13,2%, faţă de intervalul similar din 2019.

Potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare, seminţele de floarea soarelui ocupă poziţia a cincea în top 10 exporturi, după porumb, grâu şi meslin, ţigări de foi şi tutun prelucrat.

Floarea Soarelui

Cu o recoltă de 3,56 milioane de tone de floarea-soarelui în 2019, România a fost pe primul loc în UE la suprafaţa cultivată şi la producţie, însă în 2020, fermierii români au recoltat doar jumătate din această cantitate, respectiv 1,84 milioane de tone.

Suprafaţa rămasă în cultură a fost de 1,21 milioane hectare, în scădere faţă de 2019, când au fost înregistrate oficial 1,28 milioane hectare.

Şi producţia medie la floarea soarelui a fost mai mică în 2020, de 1.510 kg/ha, comparativ cu 2.783 kg/ha în 2019.

Potrivit datelor MADR, cca. 420.000 ha cu floarea soarelui au fost afectate de secetă în 2020.

România a înregistrat un deficit de 1,24 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare în primele trei trimestre din 2020, mai mare cu 21% faţă de aceeaşi perioadă din 2019. Încasările din exporturi au crescut cu aproape 3%, însă valoarea importurilor a crescut şi mai mult.

Sursă articol AgroInfo.ro

Editat de Cristian Florin Popescu


Vezi și…Mixit intră pe piața locală

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim