Plantație modernă de cătină în Mureș pe bani europeni

Cătina – „ginsengul românesc” este din ce în ce mai solicitată pe piață, iar beneficiile ei sunt unanim recunoscute. În ultima vreme, au crescut investițiile în plantații noi, cu ajutorul fondurilor europene, în special, o mare parte din producție mergând la export și nu numai sub formă de materie primă. Producătorii români achiziționează tehnologie de ultimă oră, acordând o atenție tot mai mare gestionării apei.

În localitatea Reghin din județul Mureș, de exemplu, firma Bucin Agro a înființat o plantație de cătină în sistem superintensiv și ecologic de peste 24 de hectare pe bani europeni.  Proiectul a avut o valoare de  946.667 de euro, din care finanțarea nerambursabilă acordată prin PDNR 2020 a fost de 600.000 de euro.

Investiția a vizat două linii principale – înființarea plantației de cătină, inclusiv echiparea cu sisteme și instalații de irigații prin picurare, precum și modernizarea și echiparea unei hale pentru congelarea și depozitarea fructelor.

A doua linie a presupus achiziționarea de mașini și utilaje agricole, dar și de echipamente și instalații necesare derulării procesului tehnologic.

Elementul inedit prezent în cadrul acestei investiții îl reprezintă, însă, sistemul de irigații de proveniență israeliană care permite monitorizarea permanentă a cantității de apă, a fertilizanților aplicați, în fiecare zonă a plantației, indiferent de oră și indiferent de locul în se află beneficiarul, prin intermediul unei aplicații care se poate instala și pe telefonul mobil.

„Sistemul de irigații pe care îl utilizez este atât de performant, încât îmi asigură aceeași cantitate de apă și la prima plantă, și la ultima plantă, iar când este vorba de 25 de hectare de plantație și de forme de relief diferite, acest aspect este extrem de important din punct de vedere al eficienței utilizării apei, a energiei, dar mai ales a bunăstării plantelor. Am optat pentru a îngropa furtunurile prin care se face irigarea prin picurare, astfel încât să mă asigur că toată cantitatea de apă ajunge direct la rădăcină, exact unde trebuie, cu zero pierderi prin evaporare, și cu o eficiență maximă a consumului de apă și de energie.

Mi-am descărcat pe telefonul mobil o aplicație dedicată, m-am conectat imediat la sistemul de irigații și am putut accesa toate funcțiile de monitorizare și de control a instalației mele de irigații. Văd și pot să controlez câți metri cubi de apă dau pe fiecare hectar în orice moment. În același timp, sistemul mă atenționează imediat dacă am o defecțiune. De exemplu, dacă mi-a trecut tractorul și mi-a secționat un furtun, sistemul mă anunță prin aplicație că este o problemă, oprește irigarea pe secțiunea respectivă și continuă să irige pe celelalte zone. Astfel, evit o pierdere foarte mare de apă, deteriorarea sistemului și distrugerea respectivei zone din plantației”, a declarat Horia Bucin.

Următorul pas în dezvoltarea fermei este achiziționarea unei stații meteorologice asociate cu un sistem de sonde în pământ care să îi permită o automatizare completă, inclusiv prin calcularea cantității de apă din sol și reglarea irigării în funcție de aceasta în corelare cu alți parametri transmiși de stația meteo.

Contractul de finanțare pentru înființarea plantației de cătină a fost încheiat în septembrie 2017, iar investiția s-a finalizat în mai 2019, potrivit AFIR.


Vezi și…Tendințele anului 2021 în aromele pentru băuturi

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim