Ajutor de minimis pentru producătorii de usturoi

Cultivatorii de usturoi vor putea primi şi în acest an un sprijin financiar de cel mult 14.617,5 lei/hectar (maximum 3.000 euro/hectar) prin schema de ajutor de minimis privind susţinerea producţiei de usturoi, potrivit unui proiect de Hotărâre pentru modificarea şi completarea HG 108/2019 precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis pentru anul 2021 sunt de maximum 15 milioane de lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 3,078 milioane de euro, acestea fiind asigurate din bugetul acestui an al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, potrivit Agerpres. În situaţia în care, după centralizarea tuturor situaţiilor privind sumele necesare reprezentând ajutor de minimis, se constată depăşirea sumei maxime prevăzute, valoarea ajutorului de minimis care se acordă per beneficiar se reduce proporţional în vederea încadrării în buget.

Condiții pentru obținerea ajutorului

Potrivit proiectului, în anul de cerere 2021, valorificarea producţiei de usturoi prevăzute se face în perioada 1 iulie – 22 noiembrie, iar documentele justificative care să ateste valorificarea  producţiei se depun la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, până la data de 29 noiembrie.

Cei care vor să beneficieze de aceste ajutoare de minimis trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minimum 3.000 de metri pătraţi, să valorifice o cantitate de usturoi de minimum 3.000 de kilograme/hectar dovedită cu documente justificative, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu usturoi la data depunerii cererii şi să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat cu tratamentele aplicate culturii şi o copie a filelor din Registrul agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ teritorială se află terenul utilizat în anul de cerere, din care să rezulte suprafeţele cultivate cu usturoi.

Programul de susţinere a producţiei de usturoi se desfăşoară pe o perioada de trei ani, respectiv 2019 -2021.

România a înregistrat un declin cu peste 30% în ceea ce priveşte producţia de usturoi, de la circa 67.000 de tone în 2010, la numai 44.000 de tone în 2020, în timp ce importurile s-au majorat pentru a asigura consumul intern. Suprafaţa totală cultivată cu usturoi în 2020 a fost de 9.389 hectare, în timp ce în urma cu cinci ani depăşea 10.200 hectare.


Citește și: MADR negociază noul program pentru legume în spații protejate


 

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim