Cât costă coșul tradițional de Paște cu produse de la fermierii români

Valoarea coşului de cumpărături pentru masa de Paşte din acest an rămâne la 180 de lei, similară cu cea din 2020, deşi toate preţurile materiilor prime s-au majorat în acest an, iar producătorii agricoli au avut probleme majore din cauza secetei.

Cooperativa Țara Mea a calculat preţul produselor cumpărate de români în această perioadă. Astfel, producătorii de legume autohtoni sunt pregătiţi să aducă la raft legume şi verdeţuri de sezon, la preţuri constante sau cu maximum 10% mai mari faţă de anul trecut, după un an dificil în care s-au luptat cu seceta, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Deşi pentru o parte dintre produse preţurile au avut o creştere uşoară, de 2-10% în plus faţă de anul trecut, la ouă s-a înregistrat un minim istoric în această perioadă: 8,99 lei/cofrajul cu 30 de bucăţi.

“Menţinerea preţului constant la ouă, în această perioadă atât de importantă pentru toţi românii, a constituit una dintre priorităţile noastre în ultimii ani. Pot spune că am reuşit, dar a fost greu. Dacă vă amintiţi, în urmă cu 3-4 ani, înregistram creşteri chiar şi de 200% în perioada sărbătorilor”, a declarat preşedintele Cooperativei Ţara Mea, Florin Burculescu.

Producătorii autohtoni pot pune la dispoziţie tot ceea ce trebuie pentru a pregăti masa de Paşte. Cooperativa Ţara Mea asigură direct din ferme o gamă variată de produse, de la carne de miel, ouă, verdeţuri, legume de sezon – ceapă verde, salată, ridichi, astfel încât să ne putem bucura de o masă tradiţională românească.

Carnea de miel, mai scumpă în acest an

Pe de altă parte, carnea de miel a atins recorduri pe pieţele externe în acest an, prețul fiind cu până la 40% mai mare ca anul trecut.

“Preţul cărnii de miel este şi el în creştere, cu 10 – 40% în raport cu anul trecut, dar cu mult mai mic faţă de nivelul din celelalte ţări din Uniunea Europeană, ceea ce spune multe despre eforturile producătorilor români”, a mai arătat Burculescu.

Consumul de carne de oaie este mic în România, de numai 2,2 kg/cap locuitor, potrivit datelor INS, românii consumând, în general, carne de miel cu ocazia sărbătorilor de Paşte, iar după cum se vede din statistici preferă carnea autohtonă.

Importuri de pandemie

În 2020, importurile au scăzut uşor pe total, faţă de 2018, pe fondul pandemiei de COVID-19. Principalii furnizori externi sunt Ungaria, Belgia, Italia, Olanda, carnea dezosată având cea mai mare pondere în importuri. Volumul importurilor se situează, în general, în jurul a 100 de tone/an, valoarea acestora fiind de circa 600.000 de euro.
Cooperativa Ţara Mea este cea mai mare cooperativă agricolă din România şi are peste 1.000 de fermieri membri, cu activităţi pornind de la cultivarea legumelor, procesarea lactatelor şi până la producţia de carne de porc şi pasăre, produse finite şi băcănie.


Citește și: Cum să faci fermă de ovine pe bani europeni


 

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim