Marius Micu, MADR: Ajutorul de minimis pentru legumele în spații protejate, amânat pentru toamnă

Ajutorul de minimis de 2.000 euro/1.000 mp pentru producția de legume în spații protejate va fi acordat doar pentru Ciclul II, adică pentru producția comercializată începând cu data de 1 noiembrie, după ce s-a întârziat cu aprobarea Hotărârii de Guvern.

Programul a fost regândit practic, deoarece întârzierea a făcut imposibilă aplicarea lui, în condițiile în care producțiile și încă în procent destul de mare sunt recoltate la acest moment. Nu mai vorbim de faptul că este nevoie și de timp pentru parcurgerea tututor etapelor, de la intrarea în vigoare a actului normativ, până la depunerea documentației la APIA, controlul în teren etc.

“Dacă am fi menținut forma actuală a HG care încă este în proces de avizare, nu mai  aveam cui să ne adresăm, de fapt, pentru că producțiile în procent destul de mare sunt deja recoltate. Acordarea acestor bani în Ciclul I înseamnă să îndeplinim anumite condiții: depunere cerere, efectuare control, estimare producție, documente de comercialiare până la o anumită dată, lucruri pe care noi nu mai putem să le îndeplinim”, a declarat pentru FoodBiz Marius Micu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

El spune că decizia a fost luată în urma consultărilor avute cu asociațiile din sector.

“Din cauza întârzierilor nu am mai fi putut implementa măsura, pierdeam banii dacă nu mai aveam cui să ne adresăm și atunci pentru ca banii să ajungă totuși la fermieri, la solicitările mediului asociativ, am răspuns pozitiv deoarece au dreptate și ne-am îndreptat către Ciclul II de producție”, a precizat Marius Micu.

Patru legume în program, dispare varza

Față de cum fusese anunțat inițial, ajutorul de minimis vizează susținerea unui număr de patru culturi: tomate, castraveți, vinete și ardei. La varză s-a renunțat pentru că această cultură nu se mai încadrează în extrasezon.

“Varza nu mai este inclusă, deoarece măsura se adresează legumelor cultivate în spații protejate, acestea fiind stimulte să iasă pe piață în extrasezon. Varza se cultivă în câmp în toamnă, unde nu există cheltuieli suplimentare. Noi sprijinim cheltuielile suplimentare pentru a-i ajuta pe legumicultori să producă în extrasezon”, a mai afirmat secretarul de stat în MADR.

Marius Micu va fi prezent în calitate de moderator în data de 3 iunie la conferința “Dezvoltare accelerată prin asociere, parteneriate și impact tehnologic” organizată la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București în cadrul FoodIntelForum 2021.


FoodIntelForum.ro, cel mai mare și important eveniment internațional al primăverii din România în agribusiness, producție alimentară, producție de băuturi, retail și HoReCa, încheie seria manifestărilor din acest an cu două sesiuni de excepție ce vor avea loc în aceeași zi – 3 iunie 2021 – la Academia de Știinţe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti” (ASAS) și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București.


Citește și – Producătorii de legume cer ajutoarele de minimis


 

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim