Producătorii de legume cer ajutoarele de minimis

Uniunea “Salvăm Țăranul Român” le cere guvernaților să aloce banii pentru ajutorul de minimis promis producătorilor de tomate și usturoi, puternic afectați de pandemia de coronavirus, care a dus la prăbușirea vânzărilor, se arată într-un comunicat de presă al organizației.

Ionel Păunel, președintele Sindicatulu producătorilor agricoli din județul Olt, a solicitat în numele Uniunii “Salvăm Țăranul Român”, uniune fără personalitate juridică în cadrul căreia s-au asociat în vederea unei mai bune reprezentări a intereselor economice și sociale cooperative agricole, federații sindicale, asociații ale producătorilor de legume, Guvernului, premierului Ludovic Orban, dar și ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, ca la rectificarea bugetară să fie alocate fondurile necesare pentru ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, ajutor acordat în baza Hotărârii nr. 248/2020, cât și pentru ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi acordat în baza Hotărârii nr. 202/2020 .

“Solicitarea noastră vine ca urmare a faptului că în acest an au existat și există constrângeri în ceea ce privește comercializarea tomatelor ca urmare a pandemiei COVID19 în urma căreia sectorul HORECA a avut foarte mult de suferit, dar și ca urmare a faptului că au scăzut vânzările în piețele agro-alimentare. În acest context considerăm că acordarea sumei de 3000 euro/beneficiar și a sumei de 3.000 euro/ha pentru sprijinirea programului de producție a usturoiului este mai mult decât justificată, cu atât mai mult cu cât prin programul de guvernare depus la Parlament în vederea investirii Guvernului este prevăzut în cap. VII privitor la agricultură aspectul potrivit căruia Guvernul și-a asumat ”  măsuri pe termen scurt, menite să nu distorsioneze echilibrul producător/piață, cât și unele inițiative care să pregătească viitoare politici publice pentru perioada post 2020” printre care se enumeră și ”continuarea programelor naționale de sprijin pentru agricultori aflate în derulare”, se arată în comunicat.

Cele două programe de susținere a producției de legume au fost lansate de fostul ministru Petre Daea, iar cel mai probabil vor fi întrerupte începând cu anul viitor, când ar urma să fie înlocuite de alte măsuri de sprijin.


vezi și…

Emil Dumitru: Sprijin de 7.000€ pentru crescătorii de bovine. Urmează și celelalte sectoare!

 

Comentariile sunt închise