Oana Neagu, Copa-Cogeca: Perioadă dificilă în agricultură, generată de implementarea Green Deal
Agricultura trece printr-o perioadă dificilă nu neapărat din cauza pandemiei, ci mai mult a noii viziuni a pactului verde, mai ales când vorbim de biodiversitate și schimbări climatice.
Fermierii din statele membre trebuie să fie uniți pentru a face față tuturor presiunilor venite din toate părțile, în contextul în care în această perioadă se decide viitorul agriculturii europene, afirmă de la Bruxelles Oana Neagu, Director of General Affairs Copa – Cogeca.
“Este foarte important ca mediul asociativ atât la nivel național, cât și european să fie unit pentru a face față acestor presiuni care vin nu doar din partea instituțiilor, iar de multe ori vedem discuții bazate mai mult pe sentimente decât pe cifre și baze științifice puternice, dar și din partea multor organizații de mediu. În România nu avem așa multe probleme, dar la nivel european suntem atacați zilnic”, a declarat de la Bruxelles, în cadrul BucharestFoodSummit, Oana Neagu, Director of General Affairs Copa – Cogeca.
În această săptămână, urmează să fie votul final pe PAC și sunt așteptate multe proteste, scopul fiind influențarea membrilor Parlamentului în direcția unui vot negativ. Nu în ultimul rând, există și o problemă de comunicare cu consumatorii, mai ales în ceea ce privește tânăra generație, foarte influențată de social media, legat de bunăstarea animalelor sau consumul de carne care pot avea “un impact foarte negativ asupra sectorului”.
„Aș dori să subliniez rolul organizațiilor noastre, dar și a celor naționale în relația cu Parlamentul european, avem trei instituții cu care lucrăm: Consiliul, Comisia și Parlamentul. Pentru România, colaborarea cu membrii Parlamentului și membrii noștri poate avea un impact foarte pozitiv vizavi de pozițiile noastre când vine vorba de vot”, a mai afirmat Oana Neagu.
România este fruntașă în relația cu PE la a avea un impact la pozițiile care influențează fermierii și care sunt pregătite de Parlament, a mai precizat Oana Neagu.
Citește și – Temeri legate de impactul Pactului Verde European
Comentariile sunt închise