Lăptăria cu Caimac începe producția de unt

Agroserv Măriuța, compania care deține brandul Lăptăria cu Caimac, a dat startul la producția de unt. Cu capacitatea de procesare a laptelui de 40.500 litri/zi, se va putea produce untul de înaltă calitate, destinată atât consumatorilor cât și industriilor HoReCa.

Noua linie de producție se regăsește în fabrica pe care compania a deschis-o la începutul acestui, prin fondurile obținute în urma listării la bursă.

În ceea ce privește planurile de viitor, pentru anul 2022 avem în vedere să continuăm creșterea brandului Lăptăria cu Caimac pe plan național, prin consolidarea poziției și creșterea numărului de produse prezente la raft în fiecare magazin. Deși 2021 a adus o creștere semnificativă în numărul de magazine în care produsele Lăptăriei sunt prezente, încă există rețele de magazine în care nu este prezentă gama completă, aceasta fiind una din direcțiile de dezvoltare în viitor”, declară reprezentanții companiei.

Untul reprezintă 28% din totalul pieței lactatelor în România și este estimată că la sfârșitul anului 2022, piața a depăși 1,5 miliarde euro.

Pentru acest an, Lăptăria cu Caimac își propune ca anula cesta să lanseze o stație de spălare a ambalajelor, obiectivul fiind să spele aproximativ 10.000 de sticle și borcane pe oră. Acest proces se va face printr-un aparat de tip RVM (Reverse Vending Machine) unde consumatori vor introduce ambalajele folosite și vor fi recompensați cu bonuri valorice și bani.

Având în vedere planurile noastre de dezvoltare pentru anul acesta, bugetul de venituri și cheltuieli propus pentru 2022 prevede o cifră de afaceri totală de 94,4 milioane de lei, o creștere cu 38% față de 2021 și un profit net de 2,7 milioane de lei, o apreciere cu 56% comparativ cu anul 2021. Preconizăm că activitatea din fabrică va contribui cu 41 milioane de lei la cifra de afaceri totală, în timp ce activitatea de zootehnie cu 29 milioane de lei, iar cea vegetală cu 24,4 milioane de lei”, declară conducerea companiei.

Sursă: Progresiv

Editor: Alexandra Băncilă


 

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim