Ministrul Agriculturii: avem stocuri de cereale

Adrian Chesnoiu, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a declarat că România dispune de stocurile de cereale, plante tehnice și oleaginoase, iar acestea sunt suficiente până după noua recoltă, ca urmare nu este nevoie să oprim exporturile.

Nu s-a pus niciodată problema să oprim exporturile, pentru că noi, la Ministerul Agriculturii, încă dinainte de declanșarea războiului din Ucraina am început să monitorizam stocurile dat fiind faptul că pe istoricul de export între luna ianuarie și luna iunie erau cantități mai mari de cereale exportate. Încă de atunci în fiecare marți și vom continua până la apariția noii recolte, în fiecare zi de marți, la ora 2:00 (14:00 n.r.), am întâlnire cu operatorii economici care fac comerț cu cereale și cu procesatorii din industria de morărit și panificație, cu cei care produc ulei de floarea soarelui sau procesează alte categorii de materii prime agricole.

Stocurile României sunt suficiente până după noua recoltă atât în materie de cereale cât și de plante tehnice, oleaginoase și mă refer aici la floarea soarelui”, a precizat Adrian Chesnoiu, la prezentarea susținută la Palatul Victoria.

Acesta a mai menționat că se află în contact permanent cu procesatorii, în speranța că pachetul de 200 de milioane sprijin pentru România să dea un impuls și să ducă la creșterea procentului de materie procesată, pentru a obține cât mai mult valoare adăugată.

Acesta a mai explicat că în 2021 România a produs 3 milioane de tone de semințe de floarea soarelui, din care 1,2 milioane de tone asigură necesarul pentru procesarea uleiului de floarea soare pentru uz intern, restul se procesează și se exportă ca ulei brut sau rafinat.

Lucrăm la schema de ajutor de stat, va fi notificată și intrăm cu pachetul de sprijin pentru fermieri și procesatori pentru stimularea procesării în România”, a adăugat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Sursa: Știri Agricole

Editor – Irina Bogdan


Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim